Erdogan a respins criticile preşedintelui german privind încălcarea statului de drept în Turcia

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a respins cu vehemenţă, marţi, criticile formulate cu o zi înainte la Ankara de preşedintele german, Joachim Gauck, care a denunţat atingerile aduse statului de drept în Turcia.

94 afișări
Imaginea articolului Erdogan a respins criticile preşedintelui german privind încălcarea statului de drept în Turcia

Erdogan a respins criticile preşedintelui german privind încălcarea statului de drept în Turcia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu vom tolera niciodată o intervenţie în afacerile interne ale ţării noastre şi i-am spus-o şi preşedintelui german", a afirmat Erdogan în Parlament, acuzându-l pe Joachim Gauck că a făcut declaraţii "deplasate".

Şeful statului german, care a încheiat marţi o vizită de patru zile în Turcia, a criticat aspru lupta dusă de Guvernul islamisto-conservator împotriva reţelelor de solcializare şi presei.

"Trebuie să recunosc că aceste evoluţii mă sperie, în special când libertatea de gândire şi cea a presei sunt puse în discuţie, când accesul la Internet şi la reţelele de socializare este redus sau când jurnalişti apropiaţi opoziţiei sunt concediaţi sau chiar aduşi în justiţie", a spus Gauck luni.

Premierul turc i-a răspuns preşedintelui german apreciind că a vorbit "într-un mod ciudat".

De asemenea, Erdogan s-a declarat surprins de limbajul dublu folosit de Gauck.

"Ne-am întâlnit şi am luat masa împreună aproape două ore şi i-am explicat situaţia (...), dar, mai târziu, anumite lucruri au fost spuse", a spus Erdogan, care a afirmat că partidul său a făcut progrese în privinţa respectării drepturilor omului.

După dezvăluirea, la jumătatea lui decembrie, a unui vast scandal de corupţie care-i afectează regimul, Erdogan a dispus blocarea accesului la reţeaua de microblogging Twitter şi la site-ul de partajare video YouTube, care au difuzat numeroase înregistrări telefonice de tip pirat care-l vizează în mod direct pe premier.

În pofida acestui scandal fără precedent, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la putere din 2002, a obţinut o victorie detaşată în scrutinul municipal.

Întărit de această victorie, Erdogan s-a angajat într-un conflict cu Curtea Constituţională, care a anulat mai multe măsuri pe care premierul le-a adoptat, şi anume blocarea Twitter şi o parte a reformei sale care-i sporeşte tutela asupra justiţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici