Explozie la o maternitate din Ciudad de Mexico, soldată cu doi morţi şi 54 de răniţi

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 54 au fost rănite, dintre care 22 de copii, după ce un camion-cisternă care transporta gaz a explodat joi în incinta unei maternităţi din Ciudad de Mexico, relatează CNN Mexico.

83 afișări
Imaginea articolului Explozie la o maternitate din Ciudad de Mexico, soldată cu doi morţi şi 54 de răniţi

Explozie la o maternitate din Ciudad de Mexico, soldată cu doi morţi şi 54 de răniţi (Imagine: Arhiva AFP/ Mediafax Foto)

Autorităţile din capitala Mexicului au confirmat până în prezent moartea a două persoane, un bărbat şi o femeie. Dintre cele 54 de persoane rănite, 22 sunt copii şi 32 adulţi, majoritatea având răni uşoare, a precizat primarul oraşului, Miguel Angel Mancera.

Primarul a afirmat că explozia s-a produs în incinta spitalului, fiind cauzată de ruperea unui furtun, în timp ce cisterna făcea aprovizionarea cu gaz.

Numeroase echipaje de pompieri, ambulanţe şi poliţie au fost mobilizate la locul exploziei. Bebeluşii care se aflau în spital vor fi transferaţi la alte unităţi medicale.

Potrivit oficialilor din serviciile de intervenţie, spitalul este pe punctul de a se prăbuşi, relatează CNN, precizând că mai multe persoane ar putea fi blocate sub dărâmături.

Cel puţin opt persoane sunt rănite grav, iar altele au fost rănite de cioburi de sticlă, de la geamurile sparte în urma deflagraţiei, a adăugat primarul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici