Franţa va organiza o conferinţă a donatorilor pentru acoperirea necesităţilor civile ale Ucrainei

Franţa va organiza pe 13 decembrie, la Paris, o reuniune pentru colectarea de fonduri în sensul acoperirii necesităţilor civile ale Ucrainei pe durata iernii, anunţă Ministerul de Externe de la Paris, citat de cotidianul Le Monde.

215 afișări
Imaginea articolului Franţa va organiza o conferinţă a donatorilor pentru acoperirea necesităţilor civile ale Ucrainei

"Vom organiza o conferinţă pentru susţinerea rezistenţei civile ucrainene", în scopul identificării de soluţii pentru a răspunde nevoilor Ucrainei pe durata iernii, a comunicat Ministerul de Externe de la Paris.

"Un accent special va fi pus pe furnizarea de materiale de primă necesitate şi pe reconstrucţia infrastructurii esenţiale, mai ales cea energetică", precizează Quai d'Orsay.

"Reuniunea va avea şi obiectivul de a stabili metode de lucru şi a crea o reţea formată din reprezentanţii Ucrainei şi cei ai grupurilor donatorilor pentru a asigura coerenţă între necesităţile poporului ucrainean şi capacităţile de susţinere ale comunităţii internaţionale", subliniază Ministerul de Externe de la Paris.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici