GALERIE FOTO Erdogan a inaugurat o nouă moschee impunătoare în Istanbul

  • Erdogan a inaugurat vineri o nouă moschee impunătoare la Istanbul, în Piaţa Taksim.
  • Construcţia moscheii a început în februarie 2017 într-un proiect susţinut de Erdogan şi partidul său.
  • Anul trecut, Erdogan a reconvertit catedrala bizantină Sfânta Sofia în moschee.
  • Printre proiectele megalomanice ale lui Erdogan se numără construirea Canalului Istanbul.
1627 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Erdogan a inaugurat o nouă moschee impunătoare în Istanbul

Foto: Profimedia

Preşedintele Tayyip Erdogan a inaugurat vineri o nouă moschee impunătoare la Istanbul, în Piaţa Taksim, îndeplinind un obiectiv vechi de zeci de ani, relatează Reuters.
 
Moscheea Taksim şi cupola înaltă de 30 de metri se află vizavi de un monument dedicat fondării republicii turce de către Mustafa Kemal Ataturk, a cărui moştenire a fost erodată de aproape două decenii de guvernare a lui Erdogan.
 
Erdogan a declarat mulţimii din faţa moscheii că, înainte de a începe lucrările de construcţie în urmă cu patru ani, nu exista nici măcar o cameră de rugăciune la faţa locului. 
 
Construcţia moscheii a început în februarie 2017 într-un proiect susţinut de Erdogan şi partidul său, AK, după de zeci de ani de bătălii în instanţă şi dezbateri publice.
 
Oficialii turci au distribuit vineri, pe Twitter, un videoclip care îl arăta pe Erdogan în 1994, anul în care a devenit primar al Istanbulului, arătând din partea de sus a unei clădiri spre zona în care a spus că va construi moscheea, locul exact unde se află acum.
 
Este unul dintre multele proiecte de construcţii cu care Erdogan şi-a pus amprenta asupra Turciei, inclusiv o imensă moschee pe deal, cu vedere la partea asiatică a Istanbulului. Anul trecut, Erdogan a reconvertit catedrala bizantină Sfânta Sofia în moschee după decenii în care aceasta a funcţionat ca muzeu.
 
Printre proiectele megalomanice ale lui Erdogan se numără şi construcţia "Canalului Istanbul", ca alternativă navigabilă pentru Strâmtoarea Bosfor, în pofida criticilor din partea opoziţiei şi ecologiştilor. El a mai menţionat că lucrările ar trebui să înceapă vara acesta şi procesul de licitare va fi demarat curând.
 
Zece amirali în rezervă au fost arestaţi după ce au criticat printr-o scrisoare planul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a construi canalul la Istanbul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici