Generalul John Campbell, numit de Pentagon la conducerea ISAF

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel l-a numit marţi pe generalul John Campbell, care a comandat trupele americane în estul Afganistanului, în postul de şef al Forţei Internaţionale NATO în această ţară (ISAF).

137 afișări
Imaginea articolului Generalul John Campbell, numit de Pentagon la conducerea ISAF

Generalul John Campbell, numit de Pentagon la conducerea ISAF (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

John Campbell îl va înlocui pe generalul Joe Dunford, în momentul în care ISAF este în plină perioadă de pregătiri înainte de retragerea majorităţii celor 50.000 de militari ai coaliţiei până la sfârşitul acestui an, a anunţat Pentagonul într-un comunicat.

Statele Unite, care conduc coaliţia militară, au propus să menţină 9.800 de militari în Afganistan după 2014, înainte de o retragere treptată până la sfârşitul lui 2016.

În perioada 2010-2011, în timp ce trupele americane erau angajate în lupte împotriva insurgenţilor, generalul Campbell a comandat Divizia a 10-a Aeropurtată în estul Afganistanului.

La rândul său, generalul Dunford va prelua conducerea Forţelor Navale.

De asemenea, Chuck Hagel i-a numit pe amiralul Bill Gortney la conducerea Northern Command, comandamentul militar pentru Statele Unite, şi pe generalul Joseph Votel şef al forţelor speciale.

Aceste numiri vor fi supuse confirmării Senatului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici