Prima pagină » Știri externe » ONU îndeamnă statele să lase politica deoparte şi cere 140 de milioane de dolari pentru Afganistan

ONU îndeamnă statele să lase politica deoparte şi cere 140 de milioane de dolari pentru Afganistan

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat marţi că solicită 139,6 milioane de dolari pentru a ajuta jumătate de milion de persoane afectate de cutremurele care au lovit estul Afganistanului şi a făcut apel către donatori să nu lase rezervele faţă de autorităţile talibane să împiedice ajutorul.
ONU îndeamnă statele să lase politica deoparte şi cere 140 de milioane de dolari pentru Afganistan
Sursa foto: X

Cel mai grav cutremur din ultimii ani din Afganistan, care a avut loc în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, a ucis peste 2.200 de persoane şi a fost urmat de o serie de replici puternice. Cutremurele au lăsat zeci de mii de oameni fără adăpost, iar unii se tem de alunecări de teren suplimentare.

Temperaturile scăzute, anunţate în următoarele săptămâni, vor înrăutăţi condiţiile de supravieţuire pentru persoanele din zonele montane izolate, a declarat Indrika Ratwatte, coordonatorul umanitar al ONU pentru Afganistan, potrivit Reuters.

„Acesta este un moment în care comunitatea internaţională trebuie să facă eforturi considerabile şi să arate solidaritate faţă de o populaţie care a îndurat deja atât de mult suferinţă”, a spus el într-o conferinţă de presă la Geneva.

„În acest moment, vieţi sunt în joc. Două sau trei săptămâni în plus şi temperaturile de iarnă vor ajunge în aceste comunităţi de altitudine mare”, a adăugat el.

ONU consideră criza umanitară din Afganistan ca fiind printre cele mai grave din lume, însă finanţarea a scăzut cu 35% faţă de anul trecut din cauza reducerilor venite de la donatori importanţi, inclusiv Statele Unite. Aceste reduceri au blocat un elicopter care, altfel, ar fi facilitat accesul către satele izolate, a precizat Ratwatte.

Întrebat despre motivele pierderii finanţării, Ratwatte a invocat multiple crize, dar a menţionat şi reticenţa multor donatori de a oferi ajutor guvernului taliban din cauza politicilor acestuia faţă de femei.

„Unele guverne au rezerve din cauza politicilor autorităţilor de facto”, a spus el, referindu-se la talibani. „Apelul nostru a fost întotdeauna să ne concentrăm asupra oamenilor”.

Ratwatte a menţionat că Statele Unite nu au eliberat încă fonduri pentru ajutorul umanitar după cutremur.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut autorităţilor talibane să ridice restricţiile impuse lucrătoarelor umanitare afgane şi să le permită să călătorească fără tutori de sex masculin.

Incluziunea femeilor lucrătoare umanitare în echipele ONU rămâne o „provocare”, a spus Ratwatte.

„Încercăm să avem cel puţin o femeie în fiecare echipă. În acest moment nu este posibil pentru toate echipele, dar lucrăm la acest aspect”.