Germania discută cu aliaţii despre propunerea poloneză de livrarea de sisteme Patriot în Ucraina

Germania a declarat vineri că discută cu aliaţii cererea Poloniei de a trimite unităţi germane de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, după ce şeful NATO a sugerat că alianţa militară ar putea să nu se opună unei astfel de acţiuni, scrie Reuters.

502 afișări
Imaginea articolului Germania discută cu aliaţii despre propunerea poloneză de livrarea de sisteme Patriot în Ucraina

Germania discută cu aliaţii despre propunerea poloneză de livrarea de sisteme Patriot în Ucraina

"Discutăm cu aliaţii noştri despre cum să tratăm sugestia Poloniei", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german pentru reporterii din Berlin.

Berlinul a oferit Varşoviei sistemul Patriot pentru a contribui la securizarea spaţiului său aerian după ce o rachetă rătăcită s-a prăbuşit şi a ucis două persoane săptămâna trecută. Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a cerut ulterior Germaniei să trimită în schimb unităţile în Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că astfel de măsuri ar trebui să fie decizii ale fiecărei naţiuni în parte, ţinând cont de regulile privind utilizatorii finali.

"Deciziile specifice privind sisteme specifice sunt decizii naţionale", a declarat el reporterilor la Bruxelles. "Uneori există acorduri cu utilizatorii finali şi alte lucruri, astfel încât trebuie să se consulte cu alţi aliaţi. Dar, în cele din urmă, decizia trebuie să fie luată de guvernele naţionale", a adăugat el.

Comentariile lui Stoltenberg au fost făcute după ce ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a declarat joi că redirecţionarea unităţilor Patriot ale Germaniei în afara teritoriului NATO ar necesita discuţii prealabile cu NATO şi cu aliaţii.

Patriot-urile sunt produse de compania americană Raytheon.

Răspunzând la o întrebare dacă NATO riscă să devină parte la conflict prin trimiterea de unităţi Patriot în Ucraina, Stoltenberg a precizat că aliaţii au livrat deja arme avansate Kievului fără a trimite personal NATO.

"Modul în care s-a procedat este că, atunci când a fost nevoie de specialişti care să opereze aceste sisteme, fie că este vorba de sisteme de apărare aeriană sau de alte sisteme avansate de artilerie, ucrainenii au primit pregătire într-o ţară NATO", a spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici