Hassan Rouhani face apel la unitate, pentru a combate presiunea din partea Statelor Unite

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a făcut sâmbătă apel la unitate în rândul facţiunilor politice din Iran, pentru a combate presiunea provocată de sancţiunile impuse de Administraţia de la Washington, relatează agenţiile de presă IRNA şi Reuters.

1267 afișări
Imaginea articolului Hassan Rouhani face apel la unitate, pentru a combate presiunea din partea Statelor Unite

Hassan Rouhani face apel la unitate, pentru a combate presiunea din partea Statelor Unite

Conform declaraţiilor lui Rouhani, situaţia din prezent poate deveni mai gravă decât cea din perioada 1980-1988, în care Iranul se afla în război cu Irakul.

„Azi, nu putem spune dacă condiţiile sunt mai bune sau mai rele decât în perioada războiului, dar în timpul războiului nu aveam o problemă cu băncile, vânzările de petrol, importurile şi exporturile, şi existau sancţiuni doar în ceea ce priveşte achiziţionarea de armament”, a declarat Hassan Rouhani.

„Presiunea din partea inamicilor este un război fără precedent în istoria noastră... Dar nu voi dispera şi voi avea speranţă pentru viitor, şi voi avea încredere că putem trece peste aceste condiţii dificile, dacă suntem uniţi”, a adăugat preşedintele iranian.

Administraţia islamistă de la Teheran a refuzat, vineri, orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a ameninţat că un portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.

În contextul tensiunilor generate de sancţiunile impuse de SUA după retragerea din Acordul atomic iranian, preşedintele SUA, Donald Trump, s-a arătat deschis negocierilor cu regimul de la Teheran. "Ceea ce aş vrea să văd din partea Iranului ar fi să mă sune", a declarat liderul de la Casa Albă.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat miercuri că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici