Întâlnire Franţa - Germania. Emmanuel Macron şi Olaf Scholz vor intensificarea autonomiei strategice a UE şi cer Rusiei să reducă tensiunile

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, au pledat, marţi, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, au cerut Rusiei să reducă presiunile militare asupra Ucrainei şi au analizat măsuri de relansare economică şi de protecţie a mediului.

1550 afișări
Imaginea articolului Întâlnire Franţa - Germania. Emmanuel Macron şi Olaf Scholz vor intensificarea autonomiei strategice a UE şi cer Rusiei să reducă tensiunile

Întâlnire Franţa - Germania. Emmanuel Macron şi Olaf Scholz vor intensificarea autonomiei strategice a UE şi cer Rusiei să reducă tensiunile

"Vizita preşedintelui Franţei este semnalul privind consolidarea prieteniei între ţările noastre şi privind intensificarea coordonării Franţei cu Germania în toate problemele importante", a afirmat cancelarul Olaf Scholz, conform unui comunicat postat pe site-ul Guvernului german şi vizualizat de MEDIAFAX.

Întâlnirea lui Emmanuel Macron cu Olaf Scholz a avut ca scop principal stabilirea agendei la nivelul Uniunii Europene şi pe plan mondial, în contextul în care Franţa exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, iar Germania deţine Preşedinţia Grupului naţiunilor puternic industrializate (G7).

"Este bine că asumăm împreună aceste sarcini şi că putem formula împreună teme relevante", a precizat Olaf Scholz.

Emmanuel Macron şi Olaf Scholz au pledat pentru consolidarea suveranităţii Uniunii Europene şi pentru menţinerea unei ordini internaţionale bazate pe reguli. În acest context, cei doi lideri analizează opţiuni pentru facilitarea procesului decizional în materie de politică externă la nivelul Uniunii Europene şi au analizat măsuri de protejare a mediului şi acţiuni de relansare economică. "Germania şi Franţa cooperează strâns şi pentru depăşirea crizei pandemiei, urmând să folosească mandatele Preşedinţiei Consiliului UE şi Preşedinţiei G7 în acest sens", inclusiv pentru îmbunătăţirea sănătăţii pe plan mondial, a subliniat Olaf Scholz.

Cancelarul Germaniei a argumentat că promovarea valorilor statului de drept şi a normelor democratice reprezintă un element "unificator" în Europa.

"Sunt necesare acţiuni coordonate şi în contextul situaţiei dificile de la frontiera Ucrainei cu Rusia", a afirmat Olaf Scholz, îndemnând toate părţile să ia măsuri pentru reducerea tensiunilor. "Iar Rusia trebuie să facă paşi concreţi în această direcţie", a insistat cancelarul Germaniei, avertizând că un atac militar rus va atrage "consecinţe severe".

"Este bine să continue negocierile", a subliniat Olaf Scholz, salutând dialogul cu Rusia în diverse structuri, prin intermediul NATO, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi în Formatul Normandia.

Emmanuel Macron va vorbi vineri cu Vladimir Putin

La rândul său, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că intenţionează să discute vineri cu omologul său rus, Vladimir Putin. "Nu putem decât să constatăm că Rusia este pe cale să devină o putere a dezechilibrului", a afirmat Emmanuel Macron, conform postului France 24, observând că "se multiplică" acţiunile în sensul destabilizării fostelor republici sovietice.

"Dar nu trebuie să abandonăm dialogul cu Rusia", a continuat Emmanuel Macron, anunţând că vineri va discuta prin telefon cu preşedintele Vladimir Putin despre criza din Ucraina şi despre securitatea Europei. "Îi voi cere clarificări despre intenţiile privind Ucraina", a subliniat Emmanuel Macron, insistând pentru continuarea dialogului cu Rusia, în principal în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Miercuri, la Paris, consilieri politici din Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina vor purta discuţii în Formatul Normandia pe tema soluţionării conflictului separatist din estul Ucrainei.

"Lucrăm împreună pentru detensionarea situaţiei. Şi vreau să subliniez că Germania şi Franţa au aceeaşi poziţie asupra acestui subiect. În cazul unui atac militar, va exista o ripostă, iar costurile vor fi mari", a afirmat Emmanuel Macron în conferinţa de presă organizată alături de Olaf Scholz.

Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat.

Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. Washingtonul urmează să transmită în următoarele zile răspunsuri scrise Moscovei privind garanţiile de securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici