Iranul a dezvăluit un nou avion fără pilot, de atac: "Este un avion care nu poate să fie reperat de inamici" - FOTO

Iranul a dezvăluit joi seara un nou avion fără pilot, Epic, capabil să efectueze misiuni de recunoaştere şi de atac, a anunţat agenţia Mehr.

2728 afișări
Imaginea articolului Iranul a dezvăluit un nou avion fără pilot, de atac: "Este un avion care nu poate să fie reperat de inamici" - FOTO

Iranul a dezvăluit un nou avion fără pilot, de atac: "Este un avion care nu poate să fie reperat de inamici" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul Apărării, generalul Ahmad Vahidi, este cel care a dezvăluit acest avion fără pilot, precizând că are capacitatea să zboare "la mare altitudine".

Avionul poate efectua "misiuni de recunoaştere şi de atac (...). Este un avion de tip invizibil pe radar, care nu poate să fie reperat de inamici", a declarat generalul Vahidi, fără să ofere alte detalii despre aparat.

Iranul a dezvoltat, în ultimii ani, un program de construire de avioane fără pilot.

Armata iraniană a dezvăluit, la 18 aprilie, trei avioane fără pilot, pe care le-a prezentat ca noi.

Sarir (tron) este un avion de tip "invizibil pe radar, capabil să transporte la bord camere (de luat vederi) şi rachete de tip aer-aer", a declarat generalul Amir-Farzad Esmaïli, însărcinat cu operaţiunile antiaeriene, afirmând că Iranul a "produs şi utilizat zeci" de asemenea avioane fără pilot.

Hazem-3 (solid) şi Mohajer-B (migrator) sunt avioane din categoria celor "tactice şi de luptă" care au, de asemenea, o capacitate de "recunoaştere", potrivit generalului Esmaïli.

Teheranul a anunţat în decembrie 2011 capturarea unui avion american fără pilot ultrasofisticat, de tip RQ-170 Sentinel, de observaţie de la mare altitudine, şi că lucrează la "copierea" acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici