Kremlin: Criza din Ucraina poate fi depăşită dacă operaţiunile militare vor înceta

Criza din Ucraina poate înceta dacă Administraţia de la Kiev opreşte operaţiunile militare în estul ţării, consideră Preşedinţia Rusiei, conform AFP.

588 afișări
Imaginea articolului Kremlin: Criza din Ucraina poate fi depăşită dacă operaţiunile militare vor înceta

Kremlin: Criza din Ucraina poate fi depăşită dacă operaţiunile militare vor înceta (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă separatiştii proruşi amână referendumul şi Kievul încetează operaţiunile militare şi ia măsuri pentru lansarea unui dialog, Ucraina va ieşi din situaţia de criză", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

"Îndemnul preşedintelui Putin de amânare a referendumului de la Doneţk este un pas pentru întregul popor ucrainean", a subliniat Peskov.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai, privind "declaraţia de independenţă" a republicii autoproclamate Doneţk. Mişcările proruse au anunţat că analizează solicitarea Moscovei.

De altfel, Putin consideră că organizarea scrutinului prezidenţial în Ucraina reprezintă "un pas în direcţia cea bună". "Scrutinul prezidenţial din Ucraina reprezintă un pas în direcţia cea bună. Dar votul nu va decide nimic dacă nu vor fi protejate drepturile tuturor cetăţenilor", a subliniat Putin, precizând că trupele ruse au fost retrase de la frontierele Ucrainei, o informaţie care încă nu a putut fi confirmată de NATO şi de Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici