Libanul a arestat opt sirieni, suspectaţi de plănuirea unor atentate

Libanul a arestat opt sirieni care sunt suspectaţi că ar fi plănuit atacuri sinucigaşe cu bombă ce vizau locuri turistice şi forţe ONU de menţinere a păcii, informează serviciile secrete libaneze, citate de site-ul agenţiei Reuters.

188 afișări
Imaginea articolului Libanul a arestat opt sirieni, suspectaţi de plănuirea unor atentate

Liban a arestat opt sirieni, suspectaţi de plănuirea unor atentate asupra forţelor ONU şi turiştilor

O serie de atacuri cu bombă au avut loc în Liban, de la începutul războiul civil din statul vecin, Siria. Forţele de securitate siriene au stabilit o legătură între aceste atacuri cu bombă şi grupările militante din Siria.

Cei opt bărbaţi au fost arestaţi sub acuzaţia de afiliere la o organizaţie teroristă, conform Directoratului pentru Securitate Generală a Libanului.

Aceştia plănuiau atacuri asupra unor restaurante şi cafenele aflate în zone turistice şi asupra forţelor ONU de menţinere a păcii din Liban, care patrulează la frontiera de sud cu Israelul.

Prin efectuarea acestor atacuri în Liban, grupările teroriste ar putea viza producerea unui nou război civil care le-ar permite extinderea, precum şi subminarea mişcării şiite Hezbollah, împotriva căreia luptă pe teritoriul sirian.

Directoratul pentru Securitate Generală a deschis o anchetă pentru a verifica şi alte persoane ce ar putea avea legături cu acest caz.

Miniştrii de Externe ai statelor din Liga Arabă au catalogat drept "organizaţie teroristă" mişcarea şiită libaneză Hezbollah. Libanul şi Irakul au exprimat rezerve în legătură cu decizia miniştrilor de Extern. La începutul lunii martie, monarhiile din regiunea Golfului Persic au luat o decizie similară referitoare la organizaţia şiită libaneză Hezbollah.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici