Liderii UE au convenit asupra relocării a 40.000 de imigranţi

Liderii europeni, reuniţi joi şi vineri la Bruxelles, au fost de acord să accelereze relocarea a mii de imigranţi care au ajuns în Italia şi Grecia traversând Marea Mediterană, relatează BBC News Online.

1302 afișări
Imaginea articolului Liderii UE au convenit asupra relocării a 40.000 de imigranţi

Liderii UE au convenit asupra relocării a 40.000 de imigranţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele Consiluilui european, Donald Tusk, a declarat că 40.000 de persoane vor fi relocate în alte state membre UE în următorii doi ani. Anterior, Tusk le-a cerut statelor membre UE să accepte să împartă povara bărcilor pline cu imigranţi care au traversat Marea Mediterană în căutarea unei vieţi mai bune în Europa. Cel puţin 153.000 de imigranţi au încercat să intre în UE în acest an, ceea ce reprezintă o creştere de 149 la sută comparativ cu anul trecut, a afirmat agenţia Frontex.

Tusk a declarat că nu s-a ajuns la niciun acord privind sistemul de cote obligatorii propus de CE pentru relocarea imigranţilor în UE. "Nu avem nevoie acum de declaraţii goale de solidaritate, ci de fapte şi numere", a explicat el.

Criza imigranţilor este un subiect important pe agenda summitului UE, care s-a deschis joi. Italia vrea mai mult ajutor din partea partenerilor săi europeni pentru a face faţă bărcilor pline cu imigranţi care părăsesc Libia, transformată în teatru de război.

Noile date ale agenţiei ONU pentru refugiaţi UNHCR arată că 63.000 de persoane au ajuns în Grecia pe mare în acest an, iar alte 62.000 în Italia.

"Fiecare ţară ar trebui să facă o promisiune", a declarat preşedintele francez Francois Hollande, ca ecou la afirmaţii lui Tusk.

Criza este alimentată şi de numeroşii sirieni care fug de războiul civil din ţara lor. Astfel, peste trei milioane de refugiaţi se află în ţările de la graniţele Siriei, cu mult mai mult faţă de numărul lor din UE. Dar mii de persoane fug şi de haosul, violenţa şi sărăcia din Eritrea, Somalia şi alte ţări din Africa subsahariană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici