Liderul Hezbollah: Mişcarea şiită a fost infiltrată de CIA. Ambasada SUA respinge acuzaţiile

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a anunţat vineri că mişcarea şiită libaneză a fost infiltrată de serviciile de informaţii americane, însă ambasada SUA în Liban a reacţionat imediat, respingând categoric acuzaţiile.

225 afișări
Imaginea articolului Liderul Hezbollah: Mişcarea şiită a fost infiltrată de CIA. Ambasada SUA respinge acuzaţiile

Liderul Hezbollah: Mişcarea şiită a fost infiltrată de CIA. Ambasada SUA respinge acuzaţiile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Inclus în lista americană a organizaţiilor teroriste, partidul armat înfiinţat în 1982 pentru a lupta împotriva Israelului a insistat întotdeauna asupra faptului că structura sa nu poate fi infiltrată.

Nasrallah a afirmat însă vineri seară că cel puţin doi dintre membrii partidului au colaborat cu serviciile americane de informaţii. "În urma unei anchete (...), dispozitivul de securitate al Hezbollah a descoperit două cazuri care au legătură cu CIA", a spus el, într-o intervenţie difuzată de canalul partidului, Al Manar.

"Primul agent a fost recrutat de CIA recent, acum cinci luni (...), şi a recunoscut acest fapt în timpul anchetei (...); al doilea, recrutat înaintea acestei perioade, a mărturisit şi el", a afirmat Nasrallah.

Declaraţia a fost făcută după publicarea unor informaţii de presă conform cărora mişcarea ar fi fost infiltrată de agenţi israelieni.

Liderul Hezbollah a afirmat că există şi un al treilea agent, care a mărturisit legături cu o ţară străină, urmând ca ancheta să stabilească dacă este vorba tot despre Statele Unite sau despre "serviciile de informaţii europene sau israeliene".

Nasrallah a precizat că primii doi agenţi au fost recrutaţi de ofiţeri de informaţii care lucrează la ambasada americană din Liban. "Acum avem dovada că ambasada este un cuib de spioni şi că unii diplomaţi americani sunt ofiţeri de informaţii care recrutează şi infiltrează societatea libaneză şi forţele politice", a spus el.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Statelor Unite - care reacţionează rareori atât de direct şi rapid la declaraţiile liderului partidului şiit - a afirmat că acuzaţiile sunt nefondate. "Se pare că Nasrallah se confruntă cu probleme interne în Hezbollah, cu care noi nu avem nici o legătură", a afirmat sursa citată, sub acoperirea anonimatului.

Liderul Hezbollah a precizat că agenţii din interiorul mişcării "nu au transmis informaţii sensibile, care ar putea prejudicia structura rezistenţei". El a insistat că agenţii nu au nici o legătură cu asasinarea, în 2008, la Damasc, a lui Imad Moughniyeh, coordonatorul operaţiunilor militare ale Hezbollah şi al acţiunilor secrete ale mişcării.

"Israelul a fost incapabil să se infiltreze în structura Hezbollah şi a cerut ajutorul celor mai puternice servicii de informaţii din lume", a spus el, adăugând că "CIA este în serviciul Israelului în Liban, strânge informaţii pentru israelieni".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici