Medvedev concediază un oficial responsabil de securitatea transporturilor

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a concediat, miercuri, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului de Interne care se ocupa de securitatea în transporturi, aceasta fiind prima sancţiune după atentatul comis luni pe aeroportul Domodedovo din Moscova, soldat cu 35 de morţi, relatează AFP.

22 afișări
Imaginea articolului Medvedev concediază un oficial responsabil de securitatea transporturilor

Medvedev concediază un oficial responsabil de securitatea transporturilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am semnat decretul de demitere a lui (Andrei) Alekseev, şeful direcţiei de transporturi a Ministerului de Interne, care se ocupă de districtul federal central", a declarat preşedintele rus, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă.

"Cei care nu muncesc cum trebuie vor fi pedepsiţi", a declarat el.

Districtul federal central regrupează 18 regiuni din partea vestică a Rusiei, între care Moscova şi regiunea sa, unde se află aeroportul Domodedovo.

Preşedintele rus a avertizat, marţi, că demiterea va interveni, dar şi-a rezervat criticile cele mai dure pentru conducerea aeroportului, acuzată că nu a aplicat măsuri de securitate adecvate.

"Nu vreau să aud din partea directorilor companiilor de transport «noi nu suntem responsabili, poliţia este responsabilă»", a declarat miercuri Medvedev.

Atentatul sinucigaş comis luni pe aeroportul Domodedovo a provocat moartea a 35 de persoane şi rănirea altor 116, care se află în continuare în spital.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici