Cancelarul german Angela Merkel, înaintea Summitului NATO de la Varşovia: Ţările est-europene se simt ameninţate de acţiunile Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi că implicarea Moscovei în conflictul din Ucraina a neliniştit profund ţările membre NATO din Estul Europei, adăugând că statele baltice şi Polonia "au nevoie de asigurări clare din partea Alianţei (Nord-Atlantice)," relatează The Associated Press.

3434 afișări
Imaginea articolului Cancelarul german Angela Merkel, înaintea Summitului NATO de la Varşovia: Ţările est-europene se simt ameninţate de acţiunile Rusiei

Merkel: Ţările est-europene se simt ameninţate de acţiunile Rusiei (Imagine: AP / Mediafax Foto)

Într-un discurs susţinut în faţa Parlamentului german, înainte de summitul NATO care urmează să înceapă vineri, Merkel a vorbit despre relaţiile Alianţei Nord-Atlantice cu Rusia, liderul de la Berlin vorbind chiar despre pierderea încrederii în Rusia.

"Dacă prin cuvinte şi fapte, validitatea legii şi inviolabilitatea frontierelor sunt puse în discuţie, atunci, desigur, că încrederea este pierdută", a declarat Merkel, adăugând că în ciuda acestui fapt, NATO va continua să urmeze o dublă strategie, atât de descurajare (a acţiunilor agresive n.red.), cât şi de intensificare a dialogului cu Rusia.

Cancelarul german a mai subliniat că NATO se mai confruntă cu alte conflicte şi că "într-o lume turbulentă" trebuie să facă faţă efectelor războiului civil din Siria, instabilităţii din Irak şi conflictelor din Africa subsahariană. Pe lista amenintărilor la care Alianţa Nord-Atlantică trebuie să răspundă, Merkel a mai menţionat criza refugiaţilor, gruparea teroristă Stat Islamic şi criminalitatea informatică.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici