Obama obţine numărul de voturi de care are nevoie pentru a proteja acordul cu Iranul

Senatoarea democrată Barbara Mikulski a anunţat miercuri că susţine acordul în dosarul nuclear cu Iranul, oferindu-i astfel preşedintelui Barack Obama cel de-al 34-lea vot de care avea nevoie pentru a opune un vot de veto oricărei rezoluţii a Congresului împotriva acordului, relatează Reuters online.

149 afișări
Imaginea articolului Obama obţine numărul de voturi de care are nevoie pentru a proteja acordul cu Iranul

Obama obţine numărul de voturi de care are nevoie pentru a proteja acordul cu Iranul (Imagine: AP/Mediafax Foto)

Astfel, treizeci şi doi de senatori democraţi şi doi senatori independenţi, care votează cu democraţii, susţin acum acordul.

"Nicio înţelegere nu este perfectă, mai ales una negociată cu regimul iranian. Am conchis că acest Plan Global de Acţiune Comună este cea mai bună opţiune disponibilă în vederea blocării Iranului să se doteze cu bomba nucleară", a declarat senatoarea Mikulski, din Maryland, citată într-un comunicat.

"Din aceste motive, voi vota în favoarea acestui acord", a adăugat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici