Parlamentul ucrainean confirmă numirea lui Stepan Poltorak în postul de ministru al Apărării

Parlamentul ucrainean a confirmat marţi nominalizarea în postul de ministru al Apărării a lui Stepan Poltorak, până în prezent şef al Gărzii naţionale formate din voluntari care luptă alături de forţele ucrainene în estul separatist prorus.

95 afișări
Imaginea articolului Parlamentul ucrainean confirmă numirea lui Stepan Poltorak în postul de ministru al Apărării

Stepan Poltorak (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Un total de 245 de deputaţi au votat în favoarea nominalizării sale, prezentată Parlamentului de preşedintele Petro Poroşenko, care a venit personal să susţină această candidatură în faţa deputaţilor. Numărul necesar de voturi pentru confirmarea în funcţie era de 226.

Poltorak, în vârstă de 49 de ani, devine al patrulea ministru al Apărării după sosirea la putere a proeuropenilor în februarie.

Demisia predecesorului său, Valeri Gheletei, acceptată de şeful statului, a fost de asemenea aprobată de deputaţi.

Gheletei, aflat în această funcţie din iulie, a fost aspru criticat de presă şi experţi. El a fost considerat responsabil în special pentru înfrângerea armatei ucrainene în apropiere de Ilovaisk, unde soldaţii ucraineni au fost prinşi într-o capcană în august, în care au fost ucişi aproximativ 200 de combatanţi, potrivit presei.

Poroşenko a declarat în faţa deputaţilor că noul ministru se va ocupa în primul rând de "crearea unui sistem puternic de apărare" şi "de reconstrucţia sistemului de aprovizionare" a armatei, a cărui stare actuală este catastrofală.

"Ucraina are nevoie de pace şi numai forţele armate moderne şi mobile, bine instruite şi bine echipate o pot garanta. Ştiu ce trebuie făcut" pentru a le crea, a declarat Poltorak în faţa parlamentarilor, după votul privind candidatura sa.

După înlăturarea de la putere în februarie a regimului preşedintelui prorus Viktor Ianukovici şi sosirea proeuropenilor la purtere, Poltorak a fost numit comandant al trupelor Ministerului de Interne. El a păstrat acest post după transformarea în martie a acestei structuri în Garda naţională şi includerea în rândurile sale a voluntarilor, adesea proveniţi din mişcarea proeuropeană din piaţa Maidan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici