Peste zece morţi, după ce un avion militar s-a prăbuşit în Rusia
Un avion Antonov An-22 al Ministerului rus al Apărării s-a prăbuşit în noaptea de marţi spre miercuri în regiunea Tula, la sud de Moscova, provocând moartea a 11 persoane, a declarat o sursă din forţele de ordine citată de agenţia rusă Interfax.
"Potrivit datelor preliminare, existau 11 persoane la bordul avionului, toate au murit", a precizat această sursă.
Agenţia RIA Novosti, care citează de asemenea o sursă din cadrul forţelor de ordine, a menţionat existenţa în avion a 12 pasageri, care au murit în accident.
Avionul efectua o cursă între oraşele ruseşti Voronej şi Tver, când a dispărut de pe radare, a precizat RIA Novosti, adăugând că deocamdată cauzele accidentului erau încă necunoscute.
"Potrivit armatei, avionul a dispărut de pe ecranele radar şi comunicaţia a fost întreruptă. Ceea ce s-a întâmplat în realitate rămâne să fie stabilit. Poate că avionul a fost nevoit să efectueze o aterizare forţată", a declarat viceguvernatorul regiunii Tula, Aleksandr Evteev, pentru RIA Novosti.
Accidentele în care sunt implicate avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia. În septembrie, un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în cursul unui zbor de antrenament în Extremul Orient, cei doi piloţi reuşind să se catapulteze.
An-22 este un avion cargo care era foarte răspândit în epoca sovietică.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii