Poliţia din Serbia şi România a împiedicat sinuciderea a doi copii - VIDEO
Forţele de poliţie din Serbia şi România au reuşit să împiedice, cu cooperarea Interpol, sinuciderea a doi minori, care îşi planificaseră acţiunile prin intermediul Internetului.
Poliţia din Serbia şi România a împiedicat sinuciderea a doi copii, coordonată prin Internet (Imagine:Mediafax Foto)
Cei doi minori care au plănuit să se sinucidă au stabilit ca băiatul să recurgă primul la acest gest, iar fata să îl urmeze dacă mai multe zile nu primea veşti de la el prin Internet, potrivit Poliţiei Române.
În 28 septembrie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a fost înştiinţat despre dispariţia unui minor, în vârstă de 16 ani, din localitatea Avrig.
Poliţiştii din Sibiu şi Prahova l-au găsit pe băiat în 29 septembrie, la Sinaia, în stare de inconştienţă, după ce înghiţise substanţe toxice. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital şi a scăpat cu viaţă, precizează sursa citată.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că tânărul coresponda de mai multă vreme, prin intermediul internetului, cu o minoră, în vârstă de 17 ani, din Belgrad. Poliţiştii au aflat, de asemenea, că minorii hotărâseră de comun acord să se sinucidă.
"Înţelegerea era ca la gestul suicidal să recurgă întâi băiatul, iar fata să facă acelaşi lucru în momentul în care vreme de mai multe zile nu va primi veşti de la el prin internet", se mai arată în comunicat.
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din IGPR, prin Biroul Naţional Interpol, a informat imediat Biroul Naţional Interpol Belgrad despre intenţia fetei.
"Ieri, 9 octombrie, poliţiştii sârbi îi felicitau printr-un mesaj pe colegii din România pentru operativitate şi profesionalism. Datorită bunei cooperări poliţieneşti şi tânăra sârboaică se află în viaţă", mai arată IGPR.
-
Financial Times: Problemele politice ale lui Traian Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu
Externe ieri, 23:45
Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times în ediţia electronică. citeşte tot
-
CABINETUL UNGUREANU: Toţi miniştrii au primit aviz favorabil în Comisii. Plenul va decide joi prin vot asupra învestirii
Toate persoanele nominalizate pentru funcţiile de miniştri în Cabinetul Ungureanu au fost audiate în comisiile parlamentare. Prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură vor avea loc în plenul reunit, joi, de la ora 11.00. citeşte tot





suntem urmariti!vaiiiiiiiiiii???????/sase! politia vede cand vb. cu gagicile pe net!ha ha
Bine că n-au reuÅŸit să se sinucidă! Cine se sinucide ajunge în iad, pentru că moare cu acest păcat pe suflet. După moarte nu se mai poate primi iertare.
Numai Dumnezeu e stăpânul vieÅ£ii, nu omul. Nimeni nu are dreptul să se sinucidă pentru nimic în lume, oricât ar suferi. Oricum suferinÅ£a pământească se va sfârÅŸi, dar suferinÅ£a din iad e mult mai rea ÅŸi nici nu are sfârÅŸit. Iadul nu este o răzbunare a lui Dumnezeu, ci este pedeapsa dreptăţii instituite de El. În afară de faptul că este iubitor, Dumnezeu este ÅŸi drept. Åži nici nu poate să mintă, iar în Biblie (care este colecÅ£ia cărÅ£ilor inspirate de El) ne vorbeÅŸte atât de fericirea veÅŸnică, cât ÅŸi de suferinÅ£a veÅŸnică.
Sunt foarte multe argumente şi dovezi că există Dumnezeu şi viaţă dincolo de moarte. Unele dintre acestea sunt redate pe blogul următor:
http://www.cezar-iasi.*.com/
În afară de argumente ÅŸi dovezi, pe blog mai găsiÅ£i: înregistrări video cu miracole; videoclipuri ; filme documentare ; legături cu numeroase site-uri foarte interesante (unele dintre ele conÅ£in ÅŸi posturi TV ÅŸi de radio on-line) ; cărÅ£i foarte interesante care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator) ; articole ; adrese, numere de telefon ÅŸi site-uri ale unor asociaÅ£ii care oferă servicii caritabile.
Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe ca să folosească şi altora.
altceva mai bun nu au de facut decat sa spioneze ce vorbesc pustii de 12 ani pe net ? ce actiune mareata, cu ce drept pana la urma ? si pe banii cui ?