Polonia: Guvernul lui Donald Tusk supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură

Guvernul polonez de centru al premierului Donald Tusk a supravieţuit vineri unei moţiuni de cenzură depuse de partidul naţionalist conservator Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski.

88 afișări
Imaginea articolului Polonia: Guvernul lui Donald Tusk supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură

Donald Tusk (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Doar 137 de deputaţi au susţinut propunerea PiS, faţă de 236 care s-au opus şi 41 care s-au abţinut.

Partidul conservator naţionalist dispune de 138 de deputaţi din 460. Niciun alt partid de opoziţie nu a susţinut proiectul său. Partidul de centru PO al lui Donald Tusk are, împreună cu aliaţii săi, o majoritate de 235 de parlamentari.

În timpul dezbaterii care a precedat votul, liderul PiS Jaroslaw Kaczynski a criticat Guvernul, care a replicat, la rândul său, că PiS vrea să destabilizeze situaţia politică din Polonia prin "minciuni şi lipsă de precizie".

Toate moţiunile de neîncredere prezentate împotriva miniştrilor Cabinetului Tusk, aflat la putere din noiembrie 2011, au eşuat.

Următoarele alegeri legislative sunt prevăzute în Polonia în toamna lui 2015.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici