Premierul australian: Locul prăbuşirii cursei MH17 a fost alterat "la scară industrială"

Locul prăbuşirii avionului Malayisia Airlines în estul Ucrainei a fost alterat "la scară industrială", a declarat marţi premierul australian, evocând "o tentativă de a masca probele".

600 afișări
Imaginea articolului Premierul australian: Locul prăbuşirii cursei MH17 a fost alterat "la scară industrială"

Premierul australian: Locul prăbuşirii cursei MH17 a fost alterat "la scară industrială" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Mai rămâne un drum foarte, foarte lung de parcurs", a declarat în faţa presei Tony Abbott, referitor la repatrierea cadavrelor celor 28 de australieni morţi în urma prăbuşirii cursei MH17 şi la eforturile pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili de tirul de rachetă care a doborât avionul.

"Ceea ce avem acolo sunt indicii alterate la o scară industrială. Acest lucru trebuie să înceteze", a precizat el. "După crimă vine tentativa de a masca probele".

Trenul frigorific care transportă cadavrele persoanelor aflate la bordul avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, doborât probabil de o rachetă, joi, a ajuns marţi în jurul prânzului la Harkov, oraş controlat de Guvernul de la Kiev.

Separatiştii proruşi au predat unor oficiali malaysieni, în cursul nopţii de luni spre marţi, la Doneţk, cutiile negre ale avionului prăbuşit joi într-o zonă din estul Ucrainei aflată sub controlul lor.

În acelaşi timp, ei au anunţat în faţa presei instituirea unui armistiţiu pe o rază de zece kilometri în jurul locului prăbuşirii aparatului aparţinând companiei Malaysia Airlines.

Locul catastrofei "a fost călcat în picioare de la început şi am văzut tot felul de indivizi care stăteau şi strângeau rămăşiţele, am văzut şi echipamente grele venind la locul tragediei", a declarat şeful Guvernului australian.

"Ultimele imagini duc cu gândul la un şantier de demolări. Este inacceptabil", a subliniat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici