Ce scrie presa internaţională despre condamnarea lui Gigi Becali

Principalele agenţii de presă străine au relatat luni despre condamnarea la închisoare a deputatului român George Becali, finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, precum şi a fostului ministru al Apărării Victor Babiuc, într-un caz de schimb de terenuri datând din anii '90.

7904 afișări
Imaginea articolului Ce scrie presa internaţională despre condamnarea lui Gigi Becali

Ce scrie presa internaţională despre condamnarea lui Gigi Becali (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Finanţatorul clubului român de fotbal Steaua Bucureşti, Gigi Becali, şi un fost ministru al Apărării, Victor Babiuc, au fost condamnaţi luni la închisoare pentru un schimb ilegal de terenuri, scrie AFP.

Becali a încercat să părăsească România în noaptea de duminică spre luni, dar a fost împiedicat să facă acest lucru de către poliţia de frontieră pe aeroportul din Bucureşti, adaugă agenţia franceză.

Afirmând că a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz de putere, Reuters aminteşte că Becali este doar unul dintre cele câteva nume mari care riscă o condamnare în România, ţară care încearcă să demonstreze că poate combate corupţia la nivel înalt.

Uniunea Europeană, la care România a aderat în 2007, monitorizează sistemul judiciar român şi a cerut în mod repetat acţiuni mai ferme împotriva oficialilor suspectaţi de abuzuri.

Excentricul Becali, fost cioban, care a înfuriat grupurile pentru apărarea drepturilor omului cu opoziţia sa afişată faţă de homosexuali şi drepturile minorităţilor, a câştigat un mandat în Parlament în decembrie şi a devenit membru al Comisiei Juridice, adaugă Reuters. El a demisionat din cadrul alianţei la începutul anului, dar a rămas deputat independent.

Associated Press prezintă într-o ştire scurtă informaţia potrivit căreia finanţatorul clubului de fotbal Steaua, un fost şef al Statului Major şi un fost ministru al Apărării au fost condamnaţi la doi ani de închisoare fiecare pentru abuz de putere şi mită într-un caz de schimb ilegal de terenuri care a avut loc în perioada 1996-1999.

Agenţia belgiană Belga aminteşte că sentinţa pronunţată este definitivă şi adaugă că Steaua Bucureşti, deţinută de Becali, este campioana României în acest sezon.

Agenţia italiană Ansa prezintă, de asemenea, pe scurt informaţii privind condamnarea lui Becali şi motivele care au determinat-o.

Publicaţia sportivă L'Equipe adaugă că pierderile statului român în această afacere se ridică la 892.000 de dolari, în timp ce postul de televiziune Eurosport adaugă că Becali a încercat să părăsească ţara cu destinaţia Israel.

Chicago Tribune: Patronul Steaua Bucureşti a fost condamnat pentru abuz de putere

Publicaţia a preluat materialul Reuters despre condamnarea lui Gigi Becali.

The Independent: Rasist, sexist şi membru al Parlamentului - patronul Steaua Bucureşti

A fost catalogat drept misogin, homofob şi rasist. A stat la Bruxelles ca membru al Parlamentului European, iar acum este membru al Parlamentului României. Recent a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendar pentru răpire. Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, câştigându-şi averea cu ajutorul unei afaceri cu armata română la scurt timp după căderea regimului Ceauşescu.

Organizaţiile de protecţie a drepturilor omului l-au acuzat de numeroase ori de discriminare, Becali spunând şi despre Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti, că este "Satana".

Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

În cazul finanţatorului echipei Steaua Bucureşti - condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.

După recontopirea pedepselor, au arătat judecătorii, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie - 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici