Preşedintele Taiwanului afirmă că forţele militare chineze provoacă instabilitate în regiune

Activităţile frecvente ale forţelor militare chineze provoacă insatibilitate în regiune, a declarat Tsai Ing-wen, preşedintele Taiwanului, care a precizat că autorităţile de la Taipei ţin sub observaţie manevrele Beijingului, informează agenţia de ştiri Reuters.

1945 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Taiwanului afirmă că forţele militare chineze provoacă instabilitate în regiune

Preşedintele Taiwanului afirmă că forţele militare chineze provoacă instabilitate în regiune

Forţele aeriene chineze au efectuat 16 runde de exerciţii în apropiere de Taiwan în cursul ultimului an, se arată într-un document al Ministerului Apărării de la Taiwan, precizând că ameninţarea militară reprezentată de China s-a intensificat.

Pe de altă parte, Beijingul a comunicat în mai multe că exerciţiile desfăşurate de forţele sale sunt de rutină şi nu vizează vreo ţară.

"În această perioadă, activităţile militare frecvente ale Chinei în Asia de Est au afectat deja într-o anumită măsură siguranţa şi stabilitatea în regiune", a declarat Tsai.

"Ţara noastră a contribuit mereu la siguranţa şi stabilitatea regiunii, din acest motiv armata naţională trebuie să ţină sub observaţie mişcările forţelor militare chineze şi să ia măsuri atunci când este nevoie să garanteze siguranţa ţării şi regiunii", a adăugat preşedintele Taiwanului.

Relaţiile între Beijing şi Taipei s-au deteriorat după alegerea lui Tsai Ing-wen ca preşedinte al Taiwanului.

Beijingul a sistat legăturile oficiale cu noua administraţie taiwaneză după ce aceasta a refuzat să susţină în mod public principiul "unei singure Chine".

Administraţiile precedente din Taiwan au susţinut în mod constant "Consensul din 1992", prin care Taipeul şi Beijingul recunoşteau existenţa unei singure Chine, fără a specifica care din cele două state este reprezentantul de drept.

Taiwanul, care s-a separat de China în urma Războiului civil chinez încheiat în anul 1949, se consideră un stat suveran, însă nu şi-a declarat niciodată în mod formal independenţa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici