LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 235. Patru nave cu produse agricole au plecat astăzi din porturile ucrainene / NATO a fost deja învinsă în Ucraina, pe fondul prăbuşirii proiectului „anti-Rusia”, anunţă un oficial rus / Bilanţ sfâşietor: 423 de copii au fost ucişi de ruşi / Ucrainenii sunt bombardaţi masiv

  • Trupele ucrainene încă deţin controlul oraşului strategic Bakhmut
  • Rachetele şi dronele ruseşti lovesc oraşele ucrainene la foc continuu
  • Inginerii ucraineni au restabilit alimentarea cu energie la centrala nucleară Zaporojie
30405 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 235. Patru nave cu produse agricole au plecat astăzi din porturile ucrainene / NATO a fost deja învinsă în Ucraina, pe fondul prăbuşirii proiectului „anti-Rusia”, anunţă un oficial rus / Bilanţ sfâşietor: 423 de copii au fost ucişi de ruşi / Ucrainenii sunt bombardaţi masiv

Sursa foto: Profimedia

UPDATE 20:00 Patru nave cu produse agricole au plecat duminică din porturile ucrainene 

Potrivit The Guardian, ministerul a precizat că navele au plecat din porturile Odesa şi Pivdennyi şi au ca destinaţie Africa, Asia şi Europa.

 
Conform ministerului, de la acordul convenit luna în iulie, 1,1 milioane de tone de cereale au fost trimise în Africa, inclusiv prin cinci nave închiriate de Programul Alimentar Mondial al ONU.
 
Multe ţări africane depind în mare măsură de Rusia şi Ucraina pentru importurile de cereale.
 
Datele ONU arată că, de la semnarea acordului, zeci de transporturi au fost direcţionate către ţări în curs de dezvoltare din Africa şi din alte părţi. 
 
 

UPDATE 19:00 Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni la Consiliul Afaceri Externe

 
Miniştrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii aprofundat referitor la contracararea efectelor agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu participarea prin video-conferinţă a ministrului de externe ucrainean Dmytro Kuleba, şi la perspectivele relaţiei UE-China. 

 

UPDATE 17:40 Propagandă. NATO a fost deja învinsă în Ucraina, pe fondul prăbuşirii proiectului „anti-Rusia”, anunţă un oficial rus 

 
 
Alianţa Nord-Atlantică a suferit deja o înfrângere în Ucraina, asociată cu prăbuşirea proiectului occidental de transformare a Ucrainei în „anti-Rusia”, a declarat ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Alexander Grushko, într-un interviu acordat TASS. 
 
NATO a fost deja înfrântă în Ucraina. Această înfrângere este legată de prăbuşirea proiectului de transformare a Ucrainei în „anti-Rusia””, a declarat Grushko.
 
La 11 octombrie, înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările alianţei, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că victoria Rusiei în conflictul din Ucraina ar însemna o înfrângere pentru NATO, menţionând că alianţa nu ar trebui să permită acest lucru. 
 
 

UPDATE 16:00  Războiul din Ucraina: 423 de copii ucraineni au fost ucişi de ruşi 

 
Potrivit autorităţilor de la Kiev, alţi 810 copii au fost răniţi în conflict.
 
Cele mai multe victime în rândul copiilor au fost înregistrate în regiunile Doneţk, Harkov şi Kiev.
 
De asemenea, biroul a precizat că cifrele nu sunt definitive, deoarece se lucrează în continuare pentru a aduna cifrele celor ucişi şi răniţi în zonele încă ocupate sau în care luptele sunt în curs de desfăşurare.

UPDATE 15:00 Rusia atacă dezlănţuit în Ucraina

UPDATE 14:30 Ruşii au rămas fără rachete

UPDATE 13:30 Aliaţii îşi scot avioanele din hangare

UPDATE 13:20 Rusia: împuşcăturile de la Belgorod, provocate de doi terorişti tadjici

Ministerul rus al Apărării a declarat că cei doi atacatori care au deschis focul la Belgorod erau cetăţeni ai unei foste republici sovietice (Tadjikistan) şi au fost ucişi în urma atacului: „Cei doi terorişti au fost eliminaţi în timpul focului de răspuns”, se arată în comunicatul citat de agenţia rusă de presă Tass.

UPDATE 13:00 Papa Francisc, astăzi: „Cer, în numele lui Dumnezeu, încetarea nebuniei crude a războiului”

UPDATE 12:30 Raiduri ucrainene asupra clădirii guvernului din Doneţk, cu doi răniţi 

Clădirea administraţiei oraşului Doneţk a fost avariată în urma bombardamentelor trupelor ucrainene, este acuzaţia autorităţilor pro-ruse din autoproclamata Republică Populară Doneţk, potrivit presei ruse. Doi au fost răniţi în timpul raidurilor şi, potrivit primarului oraşului Alexei Kulemzin, bombardamentul a fost efectuat din satul Kurakhovo cu trei rachete lansate folosind sistemele americane M142 HIMARS, scrie Ria Novosti.

UPDATE 12:00 Putin, tot mai singur în Rusia

UPDATE 11:00 Zelenski: situaţie dificilă lângă Bakhmut

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a raportat o „situaţie dificilă” în apropiere de Bakhmut, în estul ţării, de unde se apropie forţele pro-ruse. „O situaţie foarte dificilă are loc în regiunile Doneţk şi Lugansk”, a spus el, în mesajul zilnic către populaţie, „cea mai dificilă este în direcţia Bakhmut, ca în ultimele zile. Ne menţinem poziţiile”.

„În general, în est şi sud, facem totul pentru a le lămuri ocupanţilor că nu au perspective. Nu contează pe cine trimit să lupte împotriva noastră, pentru ei se va termina doar cu înfrângere”, a adăugat liderul Ucrainei.

În Lugansk, gruparea Wagner a „arat” cu tancul-excavator.

UPDATE 10:00 Bloggerii ruşi, luaţi la puricat

„Mi-au oferit bani pentru a glorifica nişte lideri militari ruşi”, au reclamat bloggerii pe pe Telegram. Acum, epurările lui Putin a lovit ş 9 bloggeri ultra-naţionalişti.

Ancheta Roskomnadzor a fost lansată cu acordul şefului Statului Major General, generalul Valery Gerasimov. Printre suspecţi se numără Girkin, Wargonzo, Rybar. „Discreditează forţele armate”, este justificarea.

Între timp, un ofiţer FSB şi un mercenar Wagner au cerut azil în Franţa 

UPDATE 09:30 Varşovia: referendum-ironic pentru „anexarea” ambasadei Rusiei

„Anexările sunt la modă în acest sezon, ruşii au anexat teritoriile ucrainene ocupate, am decis să luăm acest exemplu şi să organizăm un referendum privind anexarea ambasadei Rusiei... la Varşovia”. Astfel, mai multe ONG-uri şi activişti ucraineni din Polonia au prezentat „referendumul” la sediului diplomatic rus, ieri, în capitala Poloniei, pentru a protesta împotriva anexărilor ruse în Ucraina.

UPDATE 09:20 China îşi îndeamnă oamenii să plece din Ucraina

Din cauza situaţiei dificile de securitate actuale din Ucraina, ministerul chinez de externe şi ambasada de la Kiev şi-au îndemnat „concetăţenii să întărească măsurile de securitate şi să evacueze”, părăsind ţara. În acest sens, a informat presa oficială, reprezentanţa diplomatică a Beijingului în capitala Ucrainei „va acorda toată asistenţa necesară în organizarea evacuării persoanelor care se vor afla în stare de nevoie”.

UPDATE 09:00 De la birou la sicriu în 15 zile: carnea de tun a lui Putin

Mii de tineri, urbani, absolvenţi de facultate, cu locuri de muncă bune, trimişi pe front în grabă, îşi dau demisia în masă şi fac coadă la biroul de paşapoarte. Astfel că Putin a fost nevoit să-şi revizuiască planurile.

UPDATE 08:40 „Luke Skywalker” joacă de partea Ucrainei

Luke Skywalker este de partea Ucrainei. Actorul Mark Hamill, care a jucat rolul eroului în Războiul Stelelor, strânge fonduri pentru a dona drone forţelor de la Kiev. „Zelenski s-a referit la film în ultimele luni şi nu este greu de înţeles de ce”, a declarat vedeta de la Hollywood pentru CNN. „Este clar că, în cazul acestui război, Rusia este ca Imperiul malefic care a invadat o naţiune suverană”. Proiectul United24, al cărui simbol a devenit fostul Luke Skywalker, a fost lansat de guvernul de la Kiev pentru a colecta donaţii. „Ucrainenii au nevoie de drone, le au, dar nu la fel de multe ca ruşii”, a explicat Hamill.

UPDATE 08:30 Risc de pană de curent la Kiev

Atacul rusesc de ieri dimineata de la Kiev, care a lovit o centrala electrică, pune în pericol aprovizionarea capitalei şi a regiunii acesteia, care ar putea suferi o pană de curent. Acest lucru a fost anunţat de compania energetică ucraineană Ukenergo. Potrivit agenţiei ucrainene Ukriform, autorităţile ucrainene au cerut locuitorilor din Kiev şi din regiune să limiteze utilizarea energiei electrice între orele 17:00 şi 23:00.

UPDATE 08:20 Drone doborâte în regiunea Dnipropetrovsk

Forţele ucrainene au doborât cinci drone kamikaze în regiunea Dnipropetrovsk, a declarat Valentin Reznichenko, şeful administraţiei militare regionale Dnipropetrovsk, într-o declaraţie la Telegram, transmite Ukrinform. „La miezul nopţii, trupele Air Command East au distrus cinci drone kamikaze inamice Shahed-136 deasupra regiunii”, a spus acesta într-o postare. Alte trei drone au fost doborâte în districtul Krivoi Rog şi alte două în districtul Nikopol. Aseară, ruşii au atacat Zaporojie cu drone kamikaze, provocând daune infrastructurii.

UPDATE 08:10 Când se poate încheia războiul, potrivit lui Lukaşenko

UPDATE 08:00 Directorul Filarmonicii din Herson, ucis pentru că n-a vrut să cânte pentru ruşi

UPDATE 07:00 Putin anunţă sfârşitul mobilizării parţiale

Potrivit analiştilor de la Institutul pentru Studiul Războiului, mobilizarea parţială reprezintă o povară grea pentru birourile de înrolare militară. Prin urmare, aceştia vor fi scutiţi de această povară şi urmează conscripţia de toamnă.

Putin a ordonat ca 120.000 de persoane să fie înrolate pentru ciclul de toamnă care începe la 1 noiembrie.

UPDATE 02:00 Cel puţin 11 morţi în urma unui incident armat produs într-un poligon militar din vestul Rusiei

UPDATE 01:50

Putin a autorizat printr-un decret recent publicat ca banca centrală rusă să permită exportul de numerar în valută străină în valoare de peste 10.000 de dolari în unele cazuri.

Rezumatul zilei

Belarus a recepţionat primele convoaie militare ruse. Preşedintele Lukaşenko a declarat că trupele sale se vor desfăşura împreună cu forţele ruse în apropierea graniţei cu Ucraina.

Bilanţul războiului în privinţa victimelor ruseşti, conform datelor oferite de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski arată aproape 65.000 de ruşi ucişi până acum de la invazia din 24 februarie, o cifră cu mult mai mare decât estimarea oficială a Moscovei din 21 septembrie de 5.937 de morţi. În august, Pentagonul a declarat că Rusia a suferit între 70.000 şi 80.000 de victime.

Atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, departe de linia frontului, vor complica situaţia economică îngrozitoare a ţării, susţine un oficial de vârf al Băncii Mondiale

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici