Secretarul general al ONU cere sesizarea Curţii Penale Internaţionale în legătură cu situaţia din Siria

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a cerut pentru prima oară sesizarea Curţii Penale Internaţionale în legătură cu situaţia din Siria, informează site-ul agenţiei Associated Press.

2850 afișări
Imaginea articolului Secretarul general al ONU cere sesizarea Curţii Penale Internaţionale în legătură cu situaţia din Siria

Ban Ki-Moon cere sesizarea Curţii Penale Internaţionale în legătură cu situaţia din Siria (Foto: AFP / Mediafax Foto)

"Sirieni nevinovaţi plătesc preţul bombardamentelor şi terorismului; nu trebuie să existe nicio impunitate pentru aceste crime cumplite", a declarat Ban Ki-Moon în faţa liderilor celor 193 de state membre ONU.

Apelul lui a deschis luni Adunarea Generală anuală a ONU, la care participă liderii mondiali precum preşedintele american Barack Obama, cel rus Vladimir Putin şi cel chinez Xi Jinping.

Ban Ki-Moon spune că cinci ţări "deţin cheia" unei soluţii politice în Siria: Rusia, Statele Unite, Arabia Saudită, Turcia şi Iran.

Potrivit secretarului general ONU, conflictul sirian este "condus de puteri şi rivalităţi regionale".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici