Senatul italian, parte civilă în procesul pentru corupţie deschis împotriva lui Silvio Berlusconi

Senatul italian s-a constituit ca parte civilă în procesul pentru corupţie deschis împotriva fostului premier italian Silvio Berlsuconi, care va fi judecat marţi, la Napoli, pentru coruperea unui senator.

86 afișări
Imaginea articolului Senatul italian, parte civilă în procesul pentru corupţie deschis împotriva lui Silvio Berlusconi

Silvio Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este vorba despre o datorie morală", a afirmat miercuri seară Piero Grasso, preşedintele Senatului italian, care a transmis această decizie colegilor săi, în pofida unui aviz nefavorabil dat de o comisie parlamentară.

Într-un interviu acordat joi Corriere della Sera, vicepreşedinta Senatului, Linda Lanzillotta, a justificat decizia lui Grasso, criticată puternic de Forza Italia (dreapta), apreciind-o drept "legitimă" şi amintind trecutul său de procuror antimafia.

Potrivit susţinătorilor lui Il Cavaliere, decizia lui Grasso este "un act nepoliticos, care discreditează instituţia", şi o "lovitură" dată tentativei de pacificare lansate în ultimele zile între Silvio Berlusconi şi noul secretar general al Partidului Democratic (PD, stânga), Matteo Renzi.

Berlusconi este acuzat de "cumpărarea", în 2006, a unui senator de stânga, cu scopul de a prăbuşi Guvernul Romano Prodi.

La 27 noiembrie, el a fost exlus din Senat, în urma unei condamnări definitive la un an de închisoare pentru fraudă fiscală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici