Stare de urgenţă în statele din North Carolina până în Massachussetts. Aeroporturile din New York vor fi închise pentru sosiri - VIDEO

Aeroporturile din New York vor fi închise sâmbătă începând de la prânz (19.00 ora României) pentru toate avioanele care urmau să sosească în acest oraş, au anunţat vineri seara autorităţile aeroportuare.

971 afișări
Imaginea articolului Stare de urgenţă în statele din North Carolina până în Massachussetts. Aeroporturile din New York vor fi închise pentru sosiri - VIDEO

Stare de urgenţă în statele din North Carolina până în Massachussetts. Aeroporturile din New York vor fi închise pentru sosiri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această decizie, legată de apropierea uraganului Irene, se referă la aeroportul internaţional John F.Kennedy, aeroportul LaGuardia şi aeroportul Newark, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al autorităţilor aeroportuare din New York şi New Jersey.

"Acestea vor fi închise doar pentru sosiri", a declarat Steve Coleman, vorbind despre "mii de zboruri" vizate de această măsură.

Plecările sunt autorizate în continuare dar majoritatea zborurilor prevăzute pentru sâmbătă cu plecare de pe cele trei aeroporturi au fost deja anulate de companiile aeriene.

Primarul din New York, Michael Bloomberg, a ordonat vineri evacuarea a peste 250.000 de persoane care locuiesc în zona inundabilă a oraşului, o decizie fără precedent.

Toate transporturile în comun vor fi suspendate la New York începând de sâmbătă, ora 12.00 (19.00 ora României).

Centrul naţional pentru uragane din Statele Unite (NHC) a anunţat în ultimul său buletin că "uraganul urmează să evolueze în apropiere sau direct deasupra coastei atlantice (a Statelor Unite), sâmbătă seara".

La ora 17.00 (24.00 ora României), vineri, centrul uraganului se afla la 425 de kilometri de Cap Hatteras (North Carolina) şi avansa cu 22 de kilometri pe oră către nord, potrivit experţilor NHC.

Primele ploi s-au abătut vineri seara asupra Cap Hatteras unde cerul era dominat de un plafon gros de nori gri.

Irene a fost clasat la categoria a 2-a pe scara Saffir-Simpson, care numără cinci niveluri, rafalele de vânt care îl însoţesc slăbind în intensitate în ultimele ore, pentru a ajunge la un maxim de 160 de kilometri pe oră.

Irene "ar trebui să scadă în intensitate după ce va atinge coasta dar ar trebui să rămână uragan pe tot parcursul său de-a lungul coastei atlantice, duminică", potrivit NHC.

Depresiunea ar urma să atingă coasta de est sâmbătă dimineaţă, după care va urca, duminică, spre New York.

Un veritabil "monstru", Irene are un diametru de 820 de kilometri, respectiv echivalentul unei treimi din lungimea totală a coastei de est americane (2.675 de kilometri), potrivit unei estimări a NASA, realizată pe baza imaginilor din satelit.

Irene prezintă condiţii ciclonice pe o rază de 150 de kilometri şi rafale de vânt puternice pe 465 de kilometri, menţionează NHC.

Autorităţile statelor din North Carolina până în Massachussetts au decretat stare de urgenţă sau alerte de uragan, iar zeci de mii de persoane au primit ordinul de a se îndepărta de coaste.

"Locuitorii sunt pe cale să evacueze toată coasta şi au fost deschise adăposturi. Poliţia şi echipele de salvare se află la faţa locului. Suntem pregătiţi pentru furtună", a declarat vineri guvernatorul statului North Carolina, Bev Perdue, pentru CNN.

Kill Devil Hills, o zonă turistică situată pe traiectoria directă a Irene, semăna cu un oraş-fantomă vineri, potrivit unui fotograf al AFP. Majoritatea locuitorilor şi turiştilor au început să evacueze zona, îndreptându-se spre interiorul continentului.

Nord-estul Statelor Unite este de obicei ferit de astfel de depresiuni. Gloria, în 1985, a fost ultimul uragan care a afectat New York.

Armata a anunţat că 98.000 de membri ai Gărzii Naţionale sunt pregătiţi de mobilizare. Avioane ale US Airforce au părăsit bazele situate în Florida, la Delaware şi în Virginia pentru a fi puse la adăpost. Marina a trimis în larg, unde sunt mai puţin vulnerabile, toate navele sale ancorate în portul Hampton Roads (Virginia).

Experţii au făcut deja primele estimări ale posibilelor pagube. Kinetic Analysis, un cabinet care dezvoltă modele informatice privind eventuale pagube provocate de intemperii, prevede într-o nouă estimare că valoarea pagubelor se va situa între cinci şi zece miliarde de dolari.

"Ar putea dura săptămâni, poate chiar luni pentru repararea pagubelor", a avertizat secretarul pentru Securitate Internă, Janet Napolitano.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici