Primul AVERTISMENT direct al SUA pentru Arabia Saudită, în cazul Khashoggi: Asasinarea jurnalistului „nu va rămâne fără reacţie”

Asasinarea "brutală" a jurnalistului disident Jamal Khashoggi de către Arabia Saudită "nu va rămâne fără reacţie" la nivel internaţional, a transmis marţi după-amiază Mike Pence, vicepreşedintele Statelor Unite.

2001 afișări
Imaginea articolului Primul AVERTISMENT direct al SUA pentru Arabia Saudită, în cazul Khashoggi: Asasinarea jurnalistului „nu va rămâne fără reacţie”

Statele Unite AVERTIZEAZĂ Arabia Saudită că asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi „nu va rămâne fără reacţie”

Mike Pence a transmis avertismentul la un eveniment organizat marţi de cotidianul The Washington Post, unde lucra ca editorialist jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Turcia suspectează că jurnalistul disident a fost asasinat, iar Administraţia de la Riyad a confirmat că ziaristul este mort.

"Vreau să îi asigur pe toţi colegii de aici, vreau să asigur poporul american, vom merge până la capăt în această anchetă. Asasinarea brutală a unui jurnalist, a unui om nevinovat, a unui disident nu va rămâne fără o reacţie din partea SUA şi aştept şi o reacţie internaţională", a declarat Mike Pence, citat de site-ul de ştiri Axios.com.

Deşi iniţial a părut să accepte explicaţiile Arabiei Saudite, preşedintele Donald Trump s-a declarat luni "nemulţumit" de datele comunicate de Riyad, cerând rapid informaţii complete despre acest caz.

Jamal Khashoggi, editorialist al cotidioanului The Washington Post, îl critica frecvent pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici