Statele Unite salută apropierea Georgiei de UE şi NATO

Secretarul american de Stat John Kerry a salutat miercuri apropierea Georgiei de Uniunea Europeană şi NATO, în contextul crizei ucrainene care a creat tensiuni între Occident şi Rusia.

147 afișări
Imaginea articolului Statele Unite salută apropierea Georgiei de UE şi NATO

Irakli Garibaşvili, premierul Georgiei (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Tânărul premier georgian, Irakli Garibaşvili, în vârstă de 31 de ani, se află săptămâna aceasta într-o vizită la Washington, unde s-a întâlnit luni cu preşedintele american Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden, care l-au asigurat de susţinerea Statelor Unite faţă de o apropiere a acestei foste republici sovietice de Uniunea Europeană.

"Vrem să reafirmăm susţinerea Statelor Unite faţă de participarea Georgiei la parteneriatul oriental al Uniunii Europene. Noi încurajăm semnarea anul acesta a unui acord de asociere (între Georgia şi)Uniunea Europeană", a declarat Kerry.

Şeful diplomaţiei americane a anunţat acordarea "unui ajutor suplimentar din partea Statelor Unite, pentru a susţine viziunea europeană şi euro-atlantică a Georgiei".

De asemenea, Kerry a subliniat că Washingtonul apără "suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan intenaţional".

Secretarul american de Stat a declarat că Statele Unite "susţin decizia (luată la summitul NATO în aprilie 2008) la Bucureşti şi toate deciziile consecutive pentru ca Georgia să devină membră a NATO".

La rândul său, premierul georgian şi-a "exprimat recunoştinţa pentru angajamentul ferm (al Statelor Unite) faţă de suveranitatea, integritatea teritorială, securitatea, democratizarea şi aspiraţiile ţării (sale) pentru aderarea la NATO şi Uniunea Europeană".

Vizita lui Garibaşvili are loc pe fondul unor evoluţii rapide în Ucraina, altă ţară care a făcut parte din blocul sovietic şi candidată la o apropiere de UE, scena, săptămâna trecută, a unor violenţe soldate cu morţi care au condus la destituirea fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici şi instalarea unei puteri interimare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici