Taiwanul interzice sacrificarea de câini şi pisici pentru consumul uman

Parlamentul din Taiwan a aprobat un proiect de lege prin care interzice sacrificarea de câini şi pisici pentru consumul uman, relatează BBC News online.

1016 afișări
Imaginea articolului Taiwanul interzice sacrificarea de câini şi pisici pentru consumul uman

Taiwanul interzice sacrificarea de câini şi pisici pentru consumul uman

Oricine este surprins încălcând această reglementare riscă o amendă mare sau până la doi ani de închisoare, iar numele şi fotografia persoanei în cauză vor fi făcute publice.

Măsurile au fost introduse pentru a îmbunătăţi legislaţia ţării privind protecţia animalelor.

Proiectul de lege interzice de asemenea celor care se deplasează cu maşia sau motocicleta să tragă după ei animale.

Această iniţiativă este un amendament important la Legea privind Protecţia Animalelor din Taiwan, şi este primul de acest fel din Asia.

În anul 2001, Taiwanul a aprobat o lege prin care se interzicea vânzarea de carne şi de blană a animalelor de companie, pentru ceea ce a descris ca fiind "scopuri economice".

Carnea de câine era odată consumată în mod frecvent pe insulă, însă acest animal este acum considerat mai mult un membru al familiei.

Anul trecut, preşedinta tawianeză Tsai Ing-wen a adoptat trei câini pentru ca aceştia să locuiască alături de cele două pisici ale sale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici