Tensiuni la Casa Albă. Consilierul pe securitate naţională John Bolton a fost demis din funcţie, în urma neînţelegerilor cu Donald Trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că i-a cerut demisia consilierului prezidenţial pentru Securitate Naţională, John Bolton, în urma unor neînţelegeri provocate de sugestiile fostului oficial.

1639 afișări
Imaginea articolului Tensiuni la Casa Albă. Consilierul pe securitate naţională John Bolton a fost demis din funcţie, în urma neînţelegerilor cu Donald Trump

BREAKING Consilerul prezidenţial John Bolton a fost demis din funcţie, în urma neînţelegerilor cu Donald Trump

”L-am informat seara trecută (n. red. luni seară) pe John Bolton că nu mai este nevoie de serviciile sale la Casa Albă”, a scris Trump pe Twitter.

”Am avut serioase neînţelegeri pe marginea multor sugestii ale sale”, a adăugat Trump.

Acesta a anunţat, de asemenea, că noul consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională va fi nominalizat săptămâna viitoare.

La scurt timp după anunţul lui Trump, John Bolton a scris pe Twitter că, de fapt, el s-ar fi oferit să-şi dea demisia, dar liderul de la Casa Albă i-a spus: ”Vorbim mâine despre asta”.

Demiterea lui Bolton vine în contextul informaţiilor privind divergenţele dintre cei doi în urma anulării de către Trump a vizitei unei delegaţii a talibanilor în Statele Unite pentru a discuta despre un eventual acord de pace în Afganistan, la finalul săptămânii trecute.

Taguri:
trump,
bolton,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici