Turcia urmează să interzică accesul pe Internet la filmul antiislam "Inocenţa Musulmanilor"

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul "Inocenţa musulmanilor", care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor.

219 afișări
Imaginea articolului Turcia urmează să interzică accesul pe Internet la filmul antiislam "Inocenţa Musulmanilor"

Turcia urmează să interzică accesul pe Internet la filmul antiislam "Inocenţa Musulmanilor"

"O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (...), din cauza tulburărilor provocate în ţara noastră şi în lume de filmul care insultă islamul şi musulmanii şi care conţine elemente provocatoare", explică ministerul într-un comunicat.

La solicitarea AFP, ministerul a precizat că demersul Guvernului viza mai degrabă să interzică link-urile care permit accesul la fragmente din film decât să interzică site-urile care le propun.

"Accesul la fragmente video a fost blocat în mare măsură cu ajutorul furnizorilor (turci) de acces la Internet", a subliniat acesta.

Autorităţile turce au solicitat totodată Google să suprime anunţul filmului în catalogul site-ului de partajare de înregistrări video online YouTube, al cărui proprietar este este, potrivit aceleiaşi surse.

Numeroase ţări, între care Egiptul, Arabia Saudită, India, Malaysia sau Indonezia, au interzis deja accesul la film pe Internet sau au obţinut de la Google să suprime link-urile către acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici