Ucraina acuză Rusia de "INVAZIE MILITARĂ" şi ameninţă că va răspunde "cu toate mijloacele". Militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate de la Doneţk

Ucraina a acuzat sâmbătă Rusia că i-a invadat militar teritoriul, mobilizând 80 de militari, elicoptere şi vehicule blindate într-un sat situat de cealaltă parte a frontierei administrative dintre Peninsula Crimeea şi Ucraina continentală.

4515 afișări
Imaginea articolului Ucraina acuză Rusia de "INVAZIE MILITARĂ" şi ameninţă că va răspunde "cu toate mijloacele". Militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate de la Doneţk

Ucraina acuză Rusia de "INVAZIE MILITARĂ" în sud-estul ţării şi ameninţă că va răspunde "cu toate mijloacele" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

UPDATE 21:05 Militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate de la Doneţk

Militanţi proruşi au atacat sâmbătă sediul serviciilor speciale (SBU) de la Doneţk, un bastion rusofon în estul Ucrainei, cerând eliberarea "guvernatorului" lor autoproclamat şi revendicând dreptul de a vota pentru alipirea regiunii la Rusia, relatează AFP.

Incidentul are loc după trei săptămâni de la demiterea lui Viktor Ianukovici, fostul preşedinte prorus al ţării, în urma unei mişcări de contestare, la Kiev, şi cu o zi înainte de desfăşurarea unui referendum în Crimeea privind alipirea acestei peninsule ucrainene separatiste la Rusia.

"Referendum, referendum", au scandat cele aproximativ 5.000 de persoane adunate în Piaţa Lenin, după care au pornit către sediul SBU.

Două persoane s-au urcat pe clădire pentru a îndepărta steagul ucrainean şi a-l înlocui cu un steag în culorile Rusiei cu inscripţia "Republica Doneţk".

Manifestanţii au cerut eliberarea lui Pavlo Gubarev, autoproclamat "guvernator popular" al regiunii. Acuzat de "separatism", el a fost arestat la 6 martie.

"Oamenii sunt furioşi pe poliţie şi autorităţile care îi reprimă pe contestatarii noştri", a declarat Robert Donia, care s-a prezentat drept adjunctul lui Gubarev.

"Ei i-au eliberat pe contestatarii de la Maidan (activişti proeuropeni care l-au îndepărtat pe Ianukovici de la putere), dar îi ţin pe-ai noştri în închisoare. De ce ar trebui să fie legea în favoarea lor?", a declarat el pentru AFP.

Manifestanţii i-au dat comandantului local SBU un ultimatum de cinci minute să accepte să-l elibereze pe Gubarev. Nemulţumiţi că nu au primit niciun răspuns, unii au început să spargă ferestre, după care Donia a anunţat că a negociat eliberarea lui Gubarev pentru duminică.

"Dacă nu-l eliberează mâine (duminică), vom reveni de două ori mai mulţi", a spus el mulţimii.

Aceasta nu este prima poziţie ocupată de către forţe ruse în afara Crimeei, barajul de control de Ciongar - controlat de forţe ruse şi miliţii proruse - aflându-se la aproximativ un kilometru nord de "frontiera" administrativă dintre Crimeea şi Ucraina.

Ministerul ucrainean de Externe a afimat că armata rusă a procedat la o operaţiune heliportată în apropiere de satul Strilkove, în regiunea Herson. Potrivit Kievului, "80 de soldaţi" au preluat controlul asupra satului, "cu susţinerea a patru elicoptere şi trei vehicule blindate de luptă".

"Ministerul ucrainean de Externe declară că este vorba despre o invazie militară a Rusiei şi cere părţii ruse să-şi retragă imediat forţele militare de pe teritoriul Ucrainei", adaugă ministerul în comunicat.

Ucraina "îşi rezervă dreptul de a recurge la toate mijloacele cu scopul de a stopa invazia militară rusă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici