Un băiat de 11 ani, adus de mama sa la tribunal după ce a participat la jafurile din Londra

Cel mai tânăr participant la violenţele din Marea Britanie, un băiat arogant în vârstă de 11 ani, a fost adus miercuri de mama sa la tribunal, după ce a furat dintr-un magazin spart de o bandă, relatează Daily Express în ediţia electronică de joi.

776 afișări
Imaginea articolului Un băiat de 11 ani, adus de mama sa la tribunal după ce a participat la jafurile din Londra

Un băiat de 11 ani, adus de mama sa la tribunal după ce a participat la jafurile din Londra (Imagine: Shutterstock)

Tânărul, îmbrăcat la costum şi având două telefoane mobile, a recunoscut că a furat un tomberon în valoare de 50 de lire sterline (57 de euro). Aflat la cea de-a doua apariţie în faţa tribunalului în mai puţin de o săptămână, băiatul figurează printre primii participanţi la violenţe aduşi în justiţie.

Printre cei aduşi în instanţă mai figurează un angajat al unei şcoli, un poştaş, un angajat al unei organizaţii caritabile şi un salvamar, care a izbucnit în plâns când a fost trimis la închisoare.

Băiatul de 11 ani, adus cu forţa la tribunal de mama şi mătuşa lui, făcea parte dintr-o bandă de 30 de persoane din Romford, Essex, care a jefuit un magazin în contextul violenţelor din Londra.

"Pe fondul violenţelor serioase, poliţia a văzut tineri apropiindu-se de magazine şi jefuindu-le", a declarat procurorul Steven Davies. "Ei au văzut că (magazinul) Debenhams avea vitrinele sparte şi l-au văzut pe acuzat intrând, luând un tomberon de 50 de lire şi fugind cu el". El a fost prins de ofiţeri, cărora le-a spus că l-a "luat pentru a-l da unui prieten", a afirmat Davies.

Mama lui a declarat că a vrut să-l ţină în siguranţă pentru a nu avea probleme, a declarat avocatul apărării, Vicky Thompson. Băiatul, care nu poate fi nominalizat din motive de vârstă, a recunoscut furtul. El a fost eliberat pe cauţiune cu condiţia să se întâlnească cu specialişti pe problemele tinerilor de trei ori pe săptămână şi să nu părăsească locuinţa fără o rudă adultă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici