Un bărbat din Marea Britanie a murit după ce a fost atacat de un câine în locuinţa sa

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost ucis duminică seara de un câine la locuinţa sa din Marea Britanie, animalul fiind apoi omorât, a informat poliţia, citată de The Guardian.

703 afișări
Imaginea articolului Un bărbat din Marea Britanie a murit după ce a fost atacat de un câine în locuinţa sa

Un bărbat din Marea Britanie a murit după ce a fost atacat de un câine în locuinţa sa

“Un bărbat în vârstă de 45 de ani care locuia acolo a fost declarat mort la faţa locului. Câinele care l-a atacat pe bărbat a fost omorât”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei din ţinutul britanic Cumbria.

“Moartea nu este considerată suspectă, iar medicul legist a fost informat”, a adăugat acesta.

De asemenea, un ofiţer specialist al poliţiei urmează să analizeze dacă alţi trei câini, care se aflau la acea locuinţă, reprezintă un pericol.

Potrivit unor statistici oficiale publicate anul trecut, numărul de persoane rănite de câini care ajung la spitale a crescut cu 76 la sută în Anglia, în ultimii zece ani.

Săptămâna trecută, un câine care face parte din rasa Staffordshire Bull Terrier a atacat peste zece copii într-un parc din comitatul Northumberland.

Din 2005, peste douăzeci de persoane, inclusiv copii şi bebeluşi, au murit după ce au fost atacate de câini. Aceste decese au generat înăsprirea legii, proprietarii având în aceste cazuri o responsabilitate mai mare decât înainte, iar potenţialele pedepse fiind de asememena, mai dure.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici