Un nou cutremur a avut loc în Italia, marţi dimineaţa, în aceleaşi zone care au fost devastate de cutremur între 26 şi 30 octombrie 2016. Un seism cu magnitudinea de 4,7, situat la o adâncime de 10 kilometri, s-a simţit chiar şi în Perugia, Ancona şi Roma. Populaţia din aceste regiuni este epuizată de frică şi frig.
„Epicentrul cutremurului a fost localizat de instrumentele care aparţin Institutului Naţional de Geofizică si Vulcanologie în comunele Acquacanina, Fiastra şi Bolognola, din provincia Macerata”, a transmis primarul orăşelului Ussita, afectat grav de cutremurele produse zilele trecute.
Autorităţile continuă să acorde asistenţă persoanelor şi să verifice daunele foarte grave produse de cutremure, în mai multe localităţi. Situaţia este dramatică în localitatea Castelsantangelo sul Nera, sute de clădiri s-au prăbuşit, iar alte mii au suferit daune structurale. Nu există un număr oficial de persoane dislocate, sunt aproximativ 25.000 de persoane înregistrate numai în regiunea Marche, aproximativ 21.000 de mii dintre aceştia fiind concentraţi în provincia Macerata. În Umbria, numărul persoanelor strămutate depăşeşte 5.000 de persoane, doar 2.800 dintre aceştia primind asistenţă. Unele dintre persoanele cărora nu li s-a acordat asistenţă vor fi transferate marţi în hoteluri de pe coasta mării Adriatice, în timpul în care vor fi construite mai multe adăposturi temporare pentru sinistraţi. Unii dintre aceştia au protestat luni împotriva transferului lor în centre marine.
Ieri, Consiliul de miniştri a alocat noi fonduri pentru situaţii de urgenţă şi a decis în privinţa mijloacelor de intervenţie în zonele afectate de cutremur. Până de Crăciun, vor trebui finalizate adăposturi din case tip container, pentru persoanele rămase fără locuinţă, urmând ca în primăvară să fie asamblate unităţi de locuinţe prefabricate pentru aceştia şi să înceapă reconstrucţia clădirilor şi a patrimoniului artistic.
 							 							Citeşte şi: 							Barack Obama crede că directorul FBI, James Comey, este „integru” şi nu încearcă influenţarea alegerilor 							
 							 							Citeşte şi: 							Populaţia din New Delhi este sfătuită să rămână în case, din cauza nivelului ridicat al poluării 							
 							 							Citeşte şi: 							Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova: Igor Dodon câştigă primul tur de scrutin. El şi Maia Sandu, candidatul proeuropean, se vor confrunta în turul doi – rezultate parţiale  							
 							 							Citeşte şi: 							Sondaj Washington Post / ABC News: Hillary Clinton are un avans de doar 1% în faţa lui Donald Trump 							
 							 							Citeşte şi: 							CUTREMURUL de 6,5 grade, cel mai puternic în Italia din 1980: 900 de mişcări telurice în ultimele zile 							
 							 							Citeşte şi: 							Peste trei milioane de moldoveni, chemaţi la vot să îşi aleagă preşedintele, în primul scrutin prezidenţial cu sufragiu universal. Favorit este Igor Dodon 							
 							 							Citeşte şi: 							Decizia FBI de a relua ancheta emailurilor lui Hillary Clinton nu e conform politicii Departamentului de Justiţie 							
 							 							Citeşte şi: 							Lituania distribuie cetăţenilor o broşură în care avertizează în privinţa unui posibil atac din partea Rusiei