Represalii din partea Moscovei. RUSIA a expulzat un diplomat român/ Oficiali din mai multe state, convocaţi vineri la Ministerul rus de Externe

Ministerul rus de Externe a convocat vineri ambasadori şi reprezentanţi din mai multe state, inclusiv din România, ţări care au decis expulzarea diplomaţilor ruşi, în urma atacului neurotoxic care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal, relatează agenţiile de ştiri Sputnik şi Reuters.

1817 afișări
Imaginea articolului Represalii din partea Moscovei. RUSIA a expulzat un diplomat român/ Oficiali din mai multe state, convocaţi vineri la Ministerul rus de Externe

Diplomaţi din mai multe state, inclusiv din România, au fost convocaţi la Ministerul rus de Externe

MAE a confirmat ulterior decizia Moscovei de a expulza un diplomat român.

"Ministerul Afacerilor Externe confirmă declararea de către Federaţia Rusă persona non grata a unui diplomat român acreditat în Rusia, după o măsură similară adoptată de ţara noastră în spirit de solidaritate cu Marea Britanie, în cazul atacului de la Salisbury. MAE reiterează poziţia sa de condamnare a oricăror acţiuni care ameninţă securitatea colectivă şi dreptul internaţional", se arată într-un mesaj al MAE.

Ministerul rus de Externe a convocat, vineri, mai mulţi ambasadori şi reprezentanţi din mai multe state, inclusiv din România, care au decis expulzarea diplomaţilor ruşi, ca urmare a atacului neurotoxic care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal, relatează agenţiile de ştiri Sputnik şi Reuters.

Primii care au ajuns la Moscova au fost diplomaţii din Franţa, Germania, Italia, Polonia, Olanda, Croaţia, Belgia, Ucraina, Suedia, Australia şi Republica Cehă.

Ministerul rus de Externe a mai convocat diplomaţi din Albania, Letonia, Lituania, Macedonia, Croaţia, Suedia, Danemrca şi Grecia.

"Reprezentanţii vor primi note de protest şi vor fi informaţi cu privire la contramăsurile pe care le va lua Rusia", a anunţat Ministerul de Externe printr-un comunicat.

Administraţia Vladimir Putin a decis vineri că va expulza aproximativ 150 de diplomaţi din zeci de ţări, inclusiv unul din România, ca reacţie la măsuri similare luate de mai multe state membre UE, SUA şi Australia.

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat luni că a notificat Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non grata, fiind obligat obligat să părăsească teritoriul României.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici