Viktor Orban denunţă multiculturalismul şi sincretismul religios, pe fondul poziţiei antiimigraţie

Vremea multiculturalismului s-a încheiat, iar Ungaria trebuie să facă tot posibilul pentru atenuarea consecinţelor acestui curent, afirmă premierul Viktor Orban, înăsprind tonul în privinţa imigraţiei şi respingând amestecul elementelor credinţelor religioase.

576 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban denunţă multiculturalismul şi sincretismul religios, pe fondul poziţiei antiimigraţie

Viktor Orban denunţă multiculturalismul şi sincretismul religios, pe fondul poziţiei antiimigraţie (Imagine: AP/Mediafax Foto)

"Noi nu vrem să scăpăm de oamenii care convieţuesc cu noi, dar nici să primim imigranţi suplimentari. Iar Ungaria este vulnerabilă din acest punct de vedere, din cauza mărimii şi a poziţiei geografice. Dacă facem măcar o dată greşeli în privinţa imigraţiei, dacă ne pierdem cu firea măcar o dată, apar schimbări care nu mai pot fi corectate", a declarat Orban într-un interviu acordat publicaţiei ungare Napi Gazdasag.

"Multiculturalismul reprezintă un amestec al diverselor civilizaţii. Un lucru este existenţa unei ţări multietnice: spre exemplu, Ungaria are rădăcini multietnice şi multiculturale. Altceva este însă actualul concept de multiculturalism, care se referă la diverse fundamente civilizaţionale, islamice, la elemente religioase asiatice aflate în coexistenţă cu creştinismul. Vom face tot posibilul pentru a evita acest lucru în Ungaria", a explicat Orban.

"Investitorii, artiştii, oamenii de ştiinţă noncreştini sunt bineveniţi în Ungaria, dar nu vrem un amestec de mare amploare", a spus premierul conservator al Ungariei.

Recent, Viktor Orban a respins planul Comisiei Europene de distribuire în statele UE a imigranţilor extracomunitari, catalogându-l "nebunesc".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici