Violenţe în Egipt: Cel puţin 22 de răniţi după ciocniri între manifestanţi pro-Morsi şi forţele de ordine - FOTO

Cel puţin 22 de persoane au fost rănite în violenţele nocturne care au avut loc între manifestanţii favorabili preşedintelui egiptean demis Mohamed Morsi şi forţele de ordine de la Cairo, au anunţat marţi dimineaţa serviciile de salvare.

178 afișări
Imaginea articolului Violenţe în Egipt: Cel puţin 22 de răniţi după ciocniri între manifestanţi pro-Morsi şi forţele de ordine - FOTO

Violenţe în Egipt: Cel puţin 22 de răniţi după ciocniri între manifestanţi pro-Morsi şi forţele de ordine (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Nouăsprezece persoane au fost rănite în ciocnirile care au avut loc în centrul capitalei egiptene, într-un sector numit Ramses, situat în apropiere de unul dintre principalele poduri peste Nil şi de Piaţa Tahrir, şi alte trei în cartierul Gizah, în sud-vestul oraşului, a anunţat Mohammed Soltan, şeful serviciilor de urgenţă, citat de agenţia oficială Mena.

Poliţia egipteană a anunţat că patru membri ai forţelor de ordine au fost răniţi - doi poliţişti şi doi recruţi - fără a preciza dacă aceştia sunt incluşi în bilanţul furnizat de serviciile de urgenţă.

Susţinătorii şi adversarii lui Morsi manifestează în continuare de la înlăturarea acestuia de către armată, la 3 iulie, primii pentru a denunţa o "lovitură de stat militară", ceilalţi pentru a asigura că armata nu a făcut decât să răspundă la mobilizarea populară puternică împotriva preşedintelui provenit din rândul Fraţilor Musulmani.

Aproximativ 100 de persoane au murit în confruntări de la înlăturarea de la putere a lui Morsi, dintre care aproximativ 50, majoritatea manifestanţi pro-Morsi, în urmă cu o săptămână în faţa cartierului general al Gărzii Republicane din Cairo.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici