VIOLENŢE LA CAIRO: Zeci de morţi, în cursul operaţiunii de dispersare a mitingurilor pro-Morsi. Mişcarea Fraţii Musulmani: În masacru au fost ucise peste 250 de persoane

Cel puţin 43 de manifestanţi au fost ucişi, unii prin împuşcare, potrivit AFP, dar şi doi membri ai forţelor de securitate, afirmă Ministerul de Interne, în operaţiunea poliţiei care a început să disperseze participanţii la cele două acţiuni de susţinere, la Cairo, a fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi.

976 afișări
Imaginea articolului VIOLENŢE LA CAIRO: Zeci de morţi, în cursul operaţiunii de dispersare a mitingurilor pro-Morsi.  Mişcarea Fraţii Musulmani: În masacru au fost ucise peste 250 de persoane

VIOLENŢE LA CAIRO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cel puţin 43 de manifestanţi au fost ucişi, unii prin împuşcare, potrivit AFP, dar şi doi membri ai forţelor de securitate, afirmă Ministerul de Interne.

Mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine fostul şef de stat islamist, afirmă că în "masacru" au fost ucise "peste 250 de persoane" în rândul manifestanţilor pro-Morsi.

Pe de altă parte, Ministerul egiptean de Interne a anunţat că în operaţiune au fost ucişi cel puţin doi poliţişti.

Concomitent, mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine Morsi, i-a îndemnat pe susţinătorii fostului şef de stat islamist să iasă în stradă.

Minister: Una dintre cele două pieţe ocupate de manifestanţi pro-Morsi, "sub control"

Piaţa Nahda, cea mai mică dintre cele două pieţe ocupate, la Cairo, de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi se află "sub control", a anunţat miercuri Ministerul egiptean de Interne, după două ore de la intervenţia poliţiei.

Guvernul egiptean blochează trenurile, pentru a evita manifestaţii în afara Cairo

Trenurile spre şi dinspre Cairo au fost blocate miercuri, în urma asaltului sângeros asupra pieţelor ocupate de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, cu scopul de a evita regruparea manifestaţiilor în afara capitalei, a anunţat Guvernul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici