Washington Times: SUA şi aliaţii lor mobilizează aproape zilnic avioane pentru a răspunde la incursiunile ruse

Provocările militare ale Rusiei s-au intensificat atât de mult în ultimele luni, încât Washingtonul şi aliaţii săi mobilizează aproape zilnic avioane militare pentru a răspunde la incursiunile aeriene, maritime şi terestre ale forţelor lui Vladimir Putin, relatează Washington Times în ediţia online.

1247 afișări
Imaginea articolului Washington Times: SUA şi aliaţii lor mobilizează aproape zilnic avioane pentru a răspunde la incursiunile ruse

SUA şi aliaţii lor mobilizează aproape zilnic avioane pentru a răspunde la incursiunile ruse (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Moscova alimentează în continuare tensiunile din estul Ucrainei şi, în plus, potrivit unor oficiali americani şi unor experţi pe probleme de securitate, avioanele ruseşti testează timpul de reacţie al forţelor americane în Alaska şi abilitatea Japoniei de a mobiliza avioane deasupra insulelor sale nordice.

Analiştii consideră că reacţia Statelor Unite la acţiunile Rusiei nu este suficient de fermă şi din această cauză preşedintele rus, Vladimir Putin, se simte încurajat să meargă mai departe, într-un stil care aminteşte de Războiul Rece.

Oficiali NATO au confirmat săptămâna aceasta că Forţele aeriene ruse au trimis marţi un avion de spionaj de tip Iliuşin-20 în spaţiul aerian al Estoniei, generând o reacţie promptă a avioanelor NATO care patrulează în zonă. Incursiunea a avut loc la câteva zile după ce Suedia a mobilizat mai multe nave pentru a căuta un presupus submarin observat în largul capitalei Stockholm.

Autorităţile suedeze au evitat să acuze direct Rusia, iar Moscova a negat orice implicare. Dar analiştii consideră că submarinul era rusesc şi că acţiunea se încadrează într-o listă tot mai lungă de activităţi similare desfăşurate de Rusia, inclusiv unele vizând teritoriul american.

Comandamentul aerospaţial nord-american (NORAD) a mobilizat avioane după ce două bombardiere strategice ruseşti s-au apropiat de spaţiul aerian al statului Alaska în iunie, în timp ce efectuau antrenamente. Un incident similar s-a produs în septembrie, avioane militare americane şi canadiene fiind trimise după şase aeronave ruseşti, dintre care două bombardiere nucleare, două avioane de vânătoare şi două avioane de alimentare.

În aceeaşi perioadă, forţele ruse au arestat un oficial eston din domeniul securităţii, sub ameninţarea armelor, în apropierea graniţei Estoniei cu Rusia. Oficialul s-ar afla în prezent la Moscova, fiind acuzat de spionaj.

La rândul său, în ultimele şase luni, Japonia a fost nevoită să mobilizeze avioane de vânătoare împotriva unor bombardiere şi avioane de spionaj ruseşti, de două ori mai des decât de obicei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici