Washingtonul consideră "tactică disperată" instituirea legii marţiale în regiunile ucrainene anexate

Administraţia Joseph Biden a catalogat, miercuri seară, drept "tactică disperată" decizia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a institui legea marţială în regiunile ucrainene anexate în mod unilateral.

856 afișări
Imaginea articolului Washingtonul consideră "tactică disperată" instituirea legii marţiale în regiunile ucrainene anexate

"Nu trebuie să fie nicio surpriză pentru nimeni că Rusia recurge la tactici disperate pentru a încerca să exercite control în aceste zone", a declarat Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, potrivit agenţiei Reuters.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat, miercuri, instituirea legii marţiale în regiunile din sud-estul Ucrainei anexate în mod unilateral la sfârşitul lunii septembrie. Cu ocazia reuniunii Consiliului pentru Securitate Naţională, Vladimir Putin a cerut Guvernului condus de premierul Mihail Mişustin să colaboreze cu autorităţile regionale pentru susţinerea operaţiunilor militare ruse în Ucraina.

Noile decizii, luate la opt luni de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, marchează o nouă escaladare a acţiunilor liderului de la Kremlin în scopul depăşirii unei serii de înfrângeri în conflictul cu forţele militare ucrainene.

Vladimir Putin a declarat că noile măsuri vor contribui la stabilitate economică şi vor stimula industria şi producţia, pentru susţinerea a ceea ce Moscova numeşte "operaţiunea militară specială" în Ucraina. Legea marţială va intra în vigoare joi la ora 0.00 în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, anexate parţial de Rusia la sfârşitul lunii septembrie şi aflate parţial sub controlul armatei ruse şi al insurgenţilor proruşi. Naţiunile Unite, Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu recunosc anexarea regiunilor ucrainene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici