Zeci de mii de greci au participat, vineri seară, la mitinguri paralele în Atena şi Salonic - VIDEO

Aproximativ 40.000 de greci au participat, vineri seară, la mitinguri paralele organizate în Atena şi Salonic în favoarea şi împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, înaintea controversatului referendum programat duminică, informează BBC News online.

483 afișări
Imaginea articolului Zeci de mii de greci au participat, vineri seară, la mitinguri paralele în Atena şi Salonic - VIDEO

Zeci de mii de greci au participat, vineri seară, la mitinguri paralele în Atena şi Salonic - VIDEO (Imagine: HEPTA)

Premierul Alexis Tsipras, de extremă-stânga, a fost prezent la mitingul oponenţilor măsurilor de austeritate, reiterând că, în opinia sa, un vot negativ nu ar conduce la ieşirea Greciei din zona euro.

Însă susţinătorii măsurilor de austeritate, care au organizat o manifestaţie paralelă, au avertizat că un vot negativ la referendumul de duminică va genera ieşirea Greciei din spaţiul monedei unice europene.

Ultimul sondaj de opinie, organizat vineri, arăta o divizare aproape egală a societăţii - 44% dintre cetăţeni fiind favorabili măsurilor de austeritate, iar 43% împotrivă, restul fiind nehotărâţi.

Potrivit estimărilor, între 25.000 şi 50.000 de oameni au participat la mitingurile organizate vineri seară în Atena, Salonic şi în alte nouă oraşe ale Greciei.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a promis vineri seară poporului elen că va ajunge la un acord cu instituţiile financiare internaţionale în cel mult 48 de ore după referendumul de duminică, indiferent de rezultat.

Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat pe 30 iunie, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici