Video O nouă şedinţă la CSM, după ce ieri întâlnirea s-a amânat din lipsă de cvorum/ Birchall: Nu ştiu toată bucătăria internă. Observ destul de multă tensiune | VIDEO

Plenul CSM s-a întrunit din nou miercuri, la ora 13.00, după ce marţi nu a fost cvorum. UPDATE: Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a spus la plenul CSM de miercuri, că observă multă tensiune în discuţiile dintre membri privind validarea rezultatelor concursului de ocupare a funcţiei de şef al Inspecţiei Judiciare şi că doreşte ca, oricare ar fi rezultatul, să nu existe semne de întrebare.

488 afișări

„Singura rugăminte, având în vedere că nu cunosc detaliile, cum s-a derulat procedura. Rugămintea e să nu avem semne de întrebare asupra rezultatului final. V-am spus şi ieri la discuţia informală - dacă am o ambiţie e să încercăm să redăm justiţiei acel statut social pe care-l merită. Nu ştiu toată bucătăria internă. Observ destul de multă tensiune. Promit că o să am un dialog individiual cu fiecare dintre dumneavoastră”, a spus ministrul Justiţiei, în plenul CSM.

Precizările vin după ce, în plenul CSM sunt discutate validarea rezultatelor concursului pentru numirea şefului Inspecţiei Judiciare, dar şi organizarea concursului pentru numirea noului şef al Secţiei de anchetare a magistraţilor.

La şedinţă a fost dezbătută abţinerea unor membri de la o decizie privind validarea rezultatelor concursului pentru numirea şefului Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru. Membrii care ar trebui să se abţină, potrivit discuţiei, ar trebui să fie cei care au făcut parte din comisia de concurs.

Totodată, plenul discută şi organizarea concursului pentru numirea noului şef al Secţiei de anchetare a magistraţilor.

ŞTIREA INIŢIALĂ


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este programat să se reunească în şedinţă miercuri, la ora 13.00, potrivit ordinii de zi publicate pe site-ul instituţiei.

Al treilea punct al ordinii de zi a şedinţei îl reprezintă validarea rezultatelor concursului pentru numirea lui Lucian Netejoru în funcţia de şef al Inspecţiei Judiciare.

Netejoru a obţinut, la concursul din martie susţinut în faţa comisiei CSM, un nou mandat, el fiind şi singurul candidat. Judecătorul Lucian Netejoru a obţinut încă un mandat la şefia Inspecţiei Judiciare, în urma concursului organizat pe 28 martie de Consiliul Superior al Magistraturii, el fiind unicul concurent. Lucian Netejoru a obţinut postul de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare cu punctajul maxim de 100 de puncte. Netejoru a obţinut, astfel, un mandat de încă trei ani la conducerea secţiei, după ce a susţinut interviul în faţa şefei CSM, Lia Savonea, care a condus comisia din care au mai făcut parte Evelina Oprina, Victor Alistar, Andreea Chiş şi Florin Deac. Mandatul lui Lucian Netejoru la Inspecţia Judiciară s-a încheiat pe 1 septembrie anul trecut, însă din acel moment, el a condus instituţia ca interimar.

Al patrulea punct de pe ordinea de zi a şedinţei plenului îl reprezintă organizarea concursului pentru numirea în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, din cadrul Parchetului General, după ce actualul şef, Gheorghe Stan, a fost numit judecător la CCR.

Discuţia va avea loc după ce Camera Deputaţilor a votat, în urmă cu o săptămână, pentru numirea lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României. Gheorghe Stan a fost ales cu 174 de voturi, detronându-i pe Ioan Cupşa, propus de PNL, care a obţinut 63 de voturi, şi pe Vlad Ştefan, propus de USR, care a obţinut doar 25 de voturi „pentru”. Înainte de a deţine şefia Secţiei de anchetare a magistraţilor, Gheorghe Stan a fost adjunctul lui Lucian Netejoru la conducerea Inspecţiei Judiciare.

Un alt punct de pe ordinea de zi îl reprezintă, totodată, suplimentarea numărului de posturi din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Iniţial, şedinţa plenului CSM a fost programată pentru marţi, 14 mai, însă nu a fost întrunit cvorumul legal de prezenţă astfel că ea a fost amânată pentru miercuri. De la şedinţa de marţi au lipsit Tatiana Toader, care e concediu postnatal, Andrea Chis, care e în delegaţie la Luxembourg şi Romeo Chelaru, care avea concediu aprobat mai demult, potrivit reprezentanţilor CSM, dar şi procurorii Cristian Ban şi Florin Deac. Cvorumul de şedinţă este de 15 membri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici