Ciocolata, declarată "junk food" şi supusă unei taxe suplimentare în Mexic

Congresul din Mexic a votat joi includerea ciocolatei în categoria alimentelor hipercalorice, fiind supusă unei noi taxe, în cadrul unor măsuri de creşteri fiscale, ce vizează suplimentarea veniturilor la buget şi combaterea obiceiurilor alimentare nesănătoase ale populaţiei.

1096 afișări
Imaginea articolului Ciocolata, declarată "junk food" şi supusă unei taxe suplimentare în Mexic

Ciocolata, declarată "junk food" şi supusă unei taxe suplimentare în Mexic (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Printre amendamentele privitoare la noile măsuri fiscale se numără un impozit pe "alimentele bogate în sare, zahăr şi grăsimi" - definite ca alimente ce conţin peste 275 de calorii la 100 de grame, argumentându-se că numeroase tipuri de ciocolată conţin până la de două ori mai multe calorii, conform reuters.com.

Hamburgerii de la McDonalds, de exemplu, se situează sub acest punct de referinţă, conform datelor disponibile pe site-ul companiei.

Proiectul de lege propus luna trecută prevedea un impozit de 5%, însă Congresul mexican a adoptat o impozitare cu 8% a ciocolatei.

Ciocolata a fost inclusă într-un grup de alimente hipercalorice din care fac parte gelatina, dulciurile şi anumite tipuri de budincă.

Etimologia cuvântului ciocolată provine din cuvântul de origine aztecă "xocolatl", care se referă la băutura amăruie preparată din boabe de cacao, rezervată aristocraţiei aztece, conform lingviştilor de la Institutul Smithsonian din Washington.

În multe regiuni din America Latină, boabele de cacao erau folosite ca monedă de schimb, iar mayaşii şi aztecii credeau că acestea au proprietăţi magice.

Conform legendei, regele aztec Montezuma i-a oferit această băutură conchistadorului spaniol Hernán Cortés, la sosirea în Mexic, în secolul al XVI-lea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici