Fostul iubit al actriţei Sophia Bush, care era unul dintre managerii Google, se află printre victimele avalanşei din Nepal

Dan Fredinburg, fostul iubit al actriţei Sophia Bush şi unul dintre managerii companiei Google, se numără printre victimele avalanşei de pe muntele Everest, cauzată de puternicul seism care s-a produs sâmbătă în Nepal, informează contactmusic.com.

407 afișări
Imaginea articolului Fostul iubit al actriţei Sophia Bush, care era unul dintre managerii Google, se află printre victimele avalanşei din Nepal

Sophia Bush (Imagine: Hepta)

Dan Fredinburg, unul dintre managerii companiei Google, care supravieţuise unei avalaşe, în aceeaşi regiune a lumii, în 2014, se află pe lista alpiniştilor care şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să escaladeze muntele Everest.

Decesul său a fost confirmat de membrii supravieţuitori ai expediţiei, dar şi de sora lui, Megan, pe contul său de Instagram.

Potrivit familiei, Dan Fredinburg şi-a pierdut viaţa din cauza unor leziuni suferite în zona capului.

Un număr de 18 alpinişti au fost ucişi în această tragedie, care a provocat peste 1.800 de victime.

Avalanşa declanşată de cutremurul puternic înregistrat sâmbătă în Nepal a îngropat o parte din tabăra de bază folosită de alpiniştii care urcă pe Muntele Everest. Poliţia nepaleză a anunţat că bilanţul seismului a ajuns la 1.910 morţi şi 4.625 de răniţi, potrivit Reuters.

Cel puţin 700 de persoane au murit numai în capitală, Kathmandu, un oraş cu aproximativ un milion de locuitori, unde numeroase case sunt vechi, fragile şi înghesuite.

Epicentrul seismului cu magnitudinea 7,9 a fost localizat la 80 de kilometri est de Pokhara, al doilea oraş ca mărime din Nepal. Hipocentrul seismului a fost localizat la o adâncime mică, de numai doi kilometri.

Seismul a provocat o avalanşă pe Muntele Everest, potrivit unor alpinişti din zonă, generând temeri pentru cei aflaţi pe cel mai înalt vârf din lume, la un an după ce o avalanşă a provocat moartea a 16 ghizi nepalezi.

Sophia Bush şi Dan Fredinburg au avut o relaţie care s-a încheiat în februarie 2014. După despărţire, cei doi au rămas în relaţii foarte apropiate.

Sophia Bush este o actriţă americană care s-a remercat în serialele de televiziune "Ruleta destinului/ One Tree Hill" şi "Prietenie pe muchie de cuţit/ Nip/Tuck". De asemenea, actriţa a putut fi văzută în ultimii ani şi în câteva filme importante de pe marele ecran, precum "John Tucker trebuie să moară/ John Tucker Must Die" (2006), "Autostopistul/ The Hitcher" (2007) şi "Cartierul/ The Narrows" (2008). Din ianuarie 2013, Sophia Bush joacă unul dintre rolurile principale din serialul "Chicago P.D.".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici