Horrorul "Mama", pe prima poziţie în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO

Filmul horror "Mama", cu Jessica Chastain în rolul principal, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, încă de la premieră, după ce a obţinut încasări de 28,1 milioane de dolari de vineri până duminică.

264 afișări
Imaginea articolului Horrorul "Mama", pe prima poziţie în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO

Horrorul "Mama", pe prima poziţie în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul prezintă povestea a două fetiţe dispărute în pădure în ziua în care părinţii lor au fost ucişi şi care, ani mai târziu, au fost regăsite şi adoptate.

Pe poziţia a doua în box office-ul nord-american s-a situat un alt film cu Jessica Chastain în rolul principal, "Zero Dark Thirty", care prezintă misiunea de urmărire şi capturare a teroristului Osama ben Laden de forţele speciale americane. Filmul care i-a adus acestei actriţe Globul de Aur pentru interpretare a avut încasări de 17,6 milioane de dolari la sfârşitul săptămânii trecute.

Comedia cu accente dramatice "Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook", pentru care tânăra actriţă Jennifer Lawrence a fost recompensată cu un premiu Globul de Aur şi în care mai joacă şi Bradley Cooper, s-a situat pe locul al treilea, cu încasări de 11,4 milioane de dolari.

Pe poziţia a patra s-a situat thrillerul "Elita gangsterilor/ Gangster Squad", cu Ryan Gosling, Sean Penn şi Emma Stone, care a avut încasări de 9,1 milioane de dolari.

Filmul "Oraşul corupt/ "Broken City", cu Russell Crowe în rolul principal, s-a situat pe locul al cincilea încă de la premieră, după ce a obţinut încasări de 9 milioane de dolari.

Locul al şaselea este ocupat de comedia "A Haunted House" - în care un cuplu tânăr trebuie să se confrunte cu un demon care le bântuie casa -, ce a avut încasări de 8,3 milioane de dolari.

Noul film regizat de Quentin Tarantino, intitulat "Django dezlănţuit/ Django Unchained", a coborât de pe poziţia a patra pe a şaptea, cu încasări de 8,2 milioane de dolari. În această peliculă, Leonardo DiCaprio joacă rolul unui puternic latifundiar american, iar Jamie Foxx pe acela al unui sclav în căutarea libertăţii, înainte de izbucnirea Războiului de Succesiune.

Musicalul "Les Misérables" a coborât de pe poziţia a cincea pe a opta, cu încasări de 7,8 milioane de dolari.

Filmul "Hobbitul: O călătorie neaşteptată", primul opus din noua trilogie regizată de Peter Jackson, este şi el în coborâre, de pe a şasea pe a noua poziţie, cu încasări de 6,5 milioane de dolari.

Premiera "Ultima redută", cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal, încheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete în valoare de 6,3 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici