Nick Yarris a petrecut mai mult de 20 de ani într-o celulă a morţii în SUA, după ce a fost acuzat pe nedrept de viol şi crimă. „În mod real chiar cred că cei 22 de ani din celula morţii mi-au salvat viaţa. A fost cea mai tare experienţă a vieţii şi i-am supravieţuit.” Şi asta o declară descoperind în zilele din urmă cum fraţii săi au murit, fiind dependenţi de droguri.
Nick Yarris a fost singur în propria celulă, în majoritatea timpului. Timp de 14 ani, el a trăit fără să atingă o fiinţă. De câteva ori a fost bătut de gardieni atât de tare încât i s-a detaşat retina ochiului. “Cel mai greu moment este să rămâi normal după ce lumea te răneşte în fel şi chip.”, a mărturisit pentru BBC.

În celula sa s-a autoeducat şi citea chiar şi trei cărţi pe zi. Nick a rezistat fără ajutor psihiatric, ci doar prin lecturi specializate, adaptate propriei sale personalităţi.
Citeşte şi: Daniel Prodan a murit, la doar 44 de ani, în urma unui infarct/ Gheorghe Popescu: Chiar înainte de momentul în care s-a stins îmi trimitea mesaje – FOTO
Nick este din suburbiile Philadelphiei dintr-o familie cu cinci fraţi, iar momentul definitoriu al copilăriei sale a fost bătaia luată de la un băiat mai mare. Acesta l-a bătut atât de rău încât creierul său a avut de suferit şi apoi l-a violat. Nu a spus acest lucru nimănui, nici măcar părinţilor.

Traumei i s-a adăugat întovărăşirea cu băutura şi drogul, mai târziu. A fost arestat la 20 de ani pentru uciderea unui ofiţer de poliţie, dar acuzaţia a fost retrasă mai târziu.
Citeşte şi: 1 Iunie, declarată zi liberă, precum şi legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, promulgate de preşedintele Iohannis
Întreaga poveste a lui NickYarris aici: http://www.bbc.com/news/world-us-canada-37974904.

Acum Nick îşi scrie propria carte şi este într-o campanie în jurul lumii pentru abolirea pedepsei cu moartea. A ţinut conferinţe în faţa oficialilor ONU şi UE, dar şi sute de şcoli.
Citeşte şi: Prima Doamnă Michelle Obama îşi ia adio de la Casa Albă într-un nou număr al revistei Vogue – FOTO
Citeşte şi: Robert Redford anunţă că îşi va încheia cariera de actor pentru a se concentra pe munca de regizor
Citeşte şi: Bucuria de a înscrie un gol nu a durat prea mult pentru acest fotbalist. Motivul absurd pentru care a primit cartonaş galben
Citeşte şi: „Un vagabond în Biroul Oval”.”Un tiran fanfaron” şi „O noapte ruşinoasă”. Cum au reacţionat celebrităţile după victoria lui Trump
Citeşte şi: Motivul pentru care McDonald’s dă în judecată Primăria Florenţa, cerând despăgubiri în valoare de 18 milioane de euro
Citeşte şi: Un tată a primit în dar de ziua sa acte pentru adopţia unui adult. Reacţia lui a fost total neaşteptată – VIDEO