Video Marius Manole, la ”Marius Tucă Show”: Dacă aveam un grad de cultură şi civiliaţie, poate deschideam teatrele

  • M. Manole: Sunt unele lucruri de care nu ai nepărat nevoie, nu mori dacă nu mergi la teatru sau la restaurant. Mi se pare că sunt prea multe libertăţi
  • M. Manole: Sunt de acord că lipseşte teatrul, dar vreau să fie sigur pentru toată lumea când ne vom relua activitatea
  • M. Manole: Noi nu suntem nici la jumătate educaţi faţă de vestici. Noi, dacă aveam un grad de cultură şi civiliaţie, poate deschideam teatrele
1424 afișări
Actorul Marius Manole a fost de acord că teatrul şi cultura, în general, sunt importante, dar în situaţia actuală din România, când numărul de cazuri creşte zilnic, depăşind 1000 de infestaţi pe zi, e mai bine să rămână închise pentru moment.
 
Marius Tucă i-a explicat lui Marius Manole că numărul de 1.030 de cazuri noi înregistrate miercuri, 22 iulie, nu este alarmant, având în vedere că s-au făcut 24.000 de testări, faţă de 3.000-4.000 de testări câte se făceau în vârful pandemiei şi rezultau 500 de infectaţi.
 
Marius Manole este de acord cu respectarea tuturor regulilor, cu purtarea măştii şi păstrarea distanţei de 2 metri între persoane atât în spaţiul închis, cât şi în aer liber şi, chiar dacă îi lipseşte teatrul, vrea să se întoarcă să joace pe scenă, în interior, atunci când va fi sigur pentru toată lumea.
 
 
M. Tucă: De ce nu protestezi în Piaţa Victoriei că nu se deschid teatrele?
 
M. Manole: De ce să protestez? Acum? Pentru că oi fi un pic mai conştient ca alţii. Sunt de acord că lipseşte teatrul, vreau să mă duc la teatru, dar vreau să fie sigur pentru toată lumea. Eu joc în aer liber.
 
M. Tucă: Dar în toate ţările din lume sunt deschise teatrele.
 
M. Manole: Dar sunt 1.030 de cazuri azi.
 
M. Tucă: La câte teste? La 24.000 de teste. Ştii ce înseamnă asta? Nu înseamnă nimic, doar spaimă. Deci nu vrei să joci?
 
M. Manole: Nu vreau să joc în condiţiile în care lumea nu e safe şi încă lucrurile nu s-au aranjat.
 
M. Tucă: Şi de ce în celelalte ţări e safe? În Franţa, Italia, Spania...
 
M, Manole: Bine, dacă consideră că e safe, să se deschidă teatrele.
 
M. Tucă: Vreau să te văd în Piaţa Victoriei că protestezi.
 
M. Manole: N-o să mă vezi pentru că eu nu sunt de acord cu asta, eu sunt de acord cu purtarea mastii. Nu sunt de acord cu deschiderea păcănelelor. Teatrul, cultura sunt foarte necesare. Oamenii suferă din cauza asta. Eu nu sunt cu cei de la putere, nu sunt împotriva PSD-ului, nici cu USR-ul. Să spunem că în prima parte a pandemiei au fost 300 de cazuri, până când s-a dus dna Renate Weber la Curtea Constituţională. Şi acum avem 1.030. Libertatea unui om se opreste acolo unde calcă peste libertatea mea. La mare ai vazut cum stau oamenii, umăr la umăr? Dacă eşti într-o adunare de oameni unde distanţa e mai mica de 2 metri, masca e obligatorie.
 
M. Tucă: Nu există o lege în care spune că trebuie sa stai cu masca si in spatiu liber.
 
M. Manole: Medicii au spus. Eu am oameni la magazin care nu poartă mască, dar de ce se duc oamenii la mare si stau umar la umar. In principiu nu mor, ci cresc numarul de cazuri. De ce in Romania cresc cazurile?
 
M. Tucă: Pentru că se fac mai multe teste.
 
M. Tucă: Aveam 500 de cazuri când lumea stătea în casă, nu era expusă. Se făceau 3000-4000 de teste. Acum, lumea toată este în libertate şi se fac 24.000, până acum două săptămâni se făceau 15.000 de teste şi sunt 1000 de cazuri.
 
M. Manole: Si tu ce propui?
 
M. Tucă: Să protestăm în faţa Guvernului să se deschidă teatrele, cinematografele, sălile de spectacole, restaurantele înăuntru. Aşa cum s-au deschis peste tot în lume.
 
M. Manole: Adică să se deschidă tot. Marius, dar sunt unele lucruri de care nu ai neapărat nevoie, nu mori dacă nu mergi la teatru sau la restaurant. Lucrul acesta trebuie tratat cu foarte multa seriozitate. 
 
M. Tucă: În Franţa, Italia numărul de cazuri a crescut. 
 
M. Manole: Cum se poate asa ceva? Sunt oameni bolnavi care au iesit din spital.
 
M. Tucă: 99 la suta oamenii bolnavi nu se externeaza. Dar sunt foarte multi oameni care merg in vacanta. 
 
M. Manole: O sa ma uit si eu sa vad daca s-au deschis teatrele in Franta, Italia. Noi nu suntem nici la jumate educati. Noi daca aveam un grad de cultura si civiliatie poate deschideam teatrele. 
 
M. Tucă: In aer liber nu trebuie sa porti masca.
 
M. Tucă: Aici la voi la comunisti e greu.
 
M. Manole: Da...  Vă doresc să fiţi liberi şi sănătoşi! 
 
M. Tucă: Iti dau imagini din Franta, Italia unde sunt adunati. 
 
M. Manole: Esti tampit, pentru ca nu esti liber. 
 
M. Tucă: Pe Esca au pus-o la zid ca a luat COVID. Tătaru a spus ca suntem ciuma Europei. 
 
M. Manole: De ce suntem interzişi în 7 ţări? Care este interesul guvernului?
 
M. Tucă: Sa isi faca propriile afaceri. E normal, suntem intr-o stare normal.
 
M. Manole: Da, stai linistit ca o sa avem din nou 500 de cazuri. 
 
M. Tucă: Nu o sa avem. 
 
M. Tucă: O sa vii in seara asta si o sa vezi cum este pe terasa. Pe terasele noastre, o sa vezi ca nu este niciun pericol. 
 
M. Manole: Nu ti se pare ca este cam inghesuit?
 
M. Tucă: Atâta timp cat ai aproape 3 metri, riscul este 0.
 
M. Manole: Treaba ta, faceti ce vreti. Atata timp cat sunt niste reguli, trebuie respecatate. Tu daca ai fi bolnav stai acasa, nu? Normal, dar nu toata lumea face asta. 
 
M. Manole: Mie imi este greu sa cred ca oamenii astia ne tin, doar de dragul de a ne tine. Unde sunt libertatile? Ei au spus sa pastram distanta, sa ne spalam pe mâini si sa purtam masca. 
 
M. Tucă: Marius, daca tu te-ai imbolnavi si nu ai avea niciun simptom, te-ai duce în spital?
 
M. Manole: Da.
 
M. Tucă: Eu stau de vorba cu toti doctorii. Oamenii sunt linistiti.
 
M. Manole: Spun ca nu e bine sa ne ducem la mare. In alte tari sunt amendati oamenii. 
 
M. Manole: M -am enervat. Suntem un popor căruia nu i-a placut sa respecte legile. 
 
M. Manole: Dupa ce s-a intamplat cu Andreea Esca si dupa ce am vazut comentariile oamenilor, chiar este ceva ingrozitor. Nu am crezut ca este atat de rau. Mai rau ca la noi, nu se poate. 
 
M. Manole: Nu poti sa spui ca este mai rau cu Orban, decat cu Dancila. Oricum sunt o apa si un pamant toti. 
 
M. Tucă: Traim in prezent si astia conduc Romania. Sa-l vezi pe Grinda, alt analfabet functional. Hai sa il dam pe Alexe.
 
M. Manole: De ce a vorbit in engleza? Trebuia sa spuna ca ii trebuie un traducator. 
 
M. Manole: Trebuie sa recunoastem ca presedintele nostru, vorbeste 3 limbi. 
 
M. Tucă: Ai vazut-o pe Turcan cum era imbracata cu rochia aia?
 
M. Manole: Nu sunt creator de moda sa imi dau cu parerea. 
 
M. Manole: Cum am ajuns noi sa e conduca oamenii astia? Cand noi avem profesori universitari extraordinari. 
 
M. Manole: Mai mult ma placi ca om, decat ca actor. Multi mi-au spus. Nu am fost in vacanta deloc, nu am ce cauta. 
 
M. Tucă: Pe terasa ai fost?
 
M. Manole: Nu. 
 
M. Manole: Jucam pe 24 iulie in amfiteatrul Mihai Eminescu. Buna seara, doamna Rodica Mandache. 
 
M. Tucă: Doamna Rodica ce ati facut in ultimii 5 ani?
 
Rodica Mandache: Multe. Am fost foarte căutată.
 
M. Tucă: V-a cautat pe acasa?
 
R. Mandache: Este o ironie, un sarcasm. Am trait pentru ca asa e viata. Cand vorbesti cu niste oameni care sunt asa jos, sigur ca spun. 
 
M. Tucă: Ati avut o premiera si de aceea nu ati venit. 
 
R. Mandache: Da. eu nu am pierdut nimic. Este vremea lui Marius. Tot timpul faci floare la fel ca borsul.
 
R. Mandache: Sunt intr-o situatie in care ma judec, fac cercetari. 
 
M. Manole: Care este rezultatul?
 
R. Mandache: Ca sunt draguta, pufoasa, grăsuţă, nu foarte tanara. Fiecare zi imi aduce ceva nou. Eu nu ma recunosc, mă uit în oglindă şi nu mă recunosc.
 
M. Tucă: Aveti o poezie? 
 
R. Mandache: Am, dar dacă vă prind că râdeţi, o să dispar. 
 
M. Manole: Doamna Rodica, ma injura lumea. 
 
R. Mandache: Fără să fiu eu acolo? 
 
M. Tucă: Despre ce premiera este vorba?
 
R. Mandache: "Cine are nevoie de teatru?" Se joaca maine seara si pe 1 august si in septembrie pe 12 şi pe 13. Nu stiu daca mai sunt bilete. Se joaca la Palatul Cesianu care este aproape de Piata Victorie, pe Calea Victoriei. 
 
M. Tucă: V-ati gandit sa va refaceti viata?
 
R. Mandache: Da, in fiecare zi. 
 
M. Manole: Si seara cand va culcati, sunteti dezamagita? In jur sunt multi pricajiti, dar daca dumneavoastra nu aderati. 
 
M. Tucă: Daca vreti sa nu mai adormiti cu gandul asta, eu va cer. 
 
R. Mandache: Nu ai inteles. Dimineata imi este greu. 
 
M. Manole: Stiu ce va intereseaza, nu am aspectul financiar. 
 
R. Mandache: Tu ai aspectul financiar. 
 
M. Tucă: O sa vina ziua mea. V-aţi gândit ce cadou să îmi luaţi?
 
R. Mandache: Da, o sa iti fac spectacolul meu cadou. 
 
M. Tucă: La 1 jumate, 2 noaptea mi-a dat mesaj. 
 
R. Mandache: M-am gandit la tine. Cine poate sa doarma atunci cand eu nu dorm. De 20 de minute eu tusesc.
 
M. Tucă: Ti-ai luat temperatura? 
 
M. Tucă: Sa o ascultam pe doamna Rodica Mandache. Spuneti poezia. 
 
M. Manole: Foarte frumoasa poezia. 
 
M. Tucă: Ati terminat cartea? 
 
R. Mandache: Am scris multe pagini. Sunt in cautare de editura. 
 
M. Manole: Cate exemplare vreti sa scoateti?
 
R. Mandache: Sunt serioasa si o sa-mi gasesc singura. 
 
M. Manole: Am avut o discutie cu doamna Rodica Mandache. Am vorbit despre teatru. Doamna Rodica a spus ca sigur ca toata lumea este preocupata de trai, dar daca oamenilor le iei cultura, devin animale. 
 
M. Tucă: Doamna Rodica, nu ne-a scos niciodata din "prost". 
 
M. Manole: Trebuia sa mai vorbim de articolul lui Andrei Serban. 
 
R. Mandache: Andrei Serban il citeaza la inceputul articolului. Este vorba despre pandemia actuala. Este ingrijorator de reala, noi suntem foarte confuzi acum. S-a trecut de multe ori prin perioade de astea in teatru. Daca maine s-ar da un ordin si s-ar inchide teatrele pe 5 ani, ce s-ar intampla?
 
M. Tucă: Nimic. Spuneti-mi cand am sa va invit la un restaurant de lux.
 
R. Mandache: Cand am sa fiu trista.
 
M. Tucă: De unde aveti gusturile astea sofisticate? Dumneavoastra vreti sepie. 
 
R. Mandache: Ciorba de morun imi place. 
 
M. Tucă: Ciorba de morun este spectacolul in care juca la Bulandra. Haideti sa facem un fel de meniu. Sepie cu menta, ciorba de morun, obrajor de vitel.
 
R. Mandache: Paine nu. As vrea sa mananc cu mamaliga, dar nu am cu ce. Limba vreau. 
 
M. Tucă: Si la un desert?
 
R. Mandache: Tort de ciocolata. 
 
M. Tucă: Ne-a bagat in faliment.
 
M. Manole: Si ce sorbiti?
 
R. Mandache: Luam un vin mai dulce. 
 
M. Tucă: Marius, te rog sa dai reteta publicului larg. Ce ai vrea pe meniu?
 
M. Manole: Salata de ridichi cu o bucatica de carne. Vreau paste. Daca nu aveti paste, luati cartofi. 
 
M. Manole: Mirosul este cel mai important. 
 
M. Tucă: Va multumesc ca ati intervenit, doamna Rodica Mandache. Cand veniti, vreau sa va invit la un local de lux. Va multumim, la revedere! 
 
M. Tucă: Iti pui masca si plecam sa consumam bauturi alocolice. 
 
M. Manole: Eu nu beau alcool. 
 
M. Tucă: Iti multumesc! La revedere!

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici